Fara speranta ( partea matiii )

La fel cum am o piesa in minte, am acest articol in suflet, undeva de cand n-am mai scris pe aici si acest articol incearca sa scape din interiorul meu la fel cum incercam sa scap si eu din  gratiile fumurii a unei olteniei inghetate si de mult robotizate. Lipsa si lipsuri m-au impins fara vointa aici. Aici la voi, in lumea voastra lipsita de vitaminte dar plina de fier. Fier si relatiii artificiale de la mancare cand ne mancam unii pe altii dar material de fast-food totusi multi suntem in incercarea de a scapa de eticheta 'nimeni pe lume'.
 Pana la prima rata care ma impinge-n zorii calculelor unei zilei de luni. Du-ma la munca sa dau o duma mai buna in fata sefului coleg ce linge mai bine. Dar vezi tu.. Cui p**la mea ii mai pasa cand vrajesti un vrej inconjurat in jurul proprii vieti invartindu-te-n cerc pana ramai fara niciun scop. As vrea sa renunt, sa uit de ce scriu aici. Cand intr-un contact c-o realitate mai putin sumbra decat amestecul chimicalelor mai poate sa inteleaga. Intelege ce poti, eu doar incerc sa traiesc. Muie tie speranta de plastic

Lunetistul de la loja

 Minute in sir aplauzele furtunoase au umplut intreaga sala,nici cel mai bine ascuns ungher nu a fost crutat de ovatiile stridente ale publicului in extaz,scena era invadata de aceleasi fete comune care continua sa invarta roata mediocritatii pentru alegerea actului ce va impulsiona slab mintile amortite.Loja care le este alocata celor care aleg sa ramana detasati va ramane mereu inundata in intuneric,de acolo,din opacul spre care putini isi indreapta atentia,luneta lui intorcea razele de lumina si le facea sa para simple marionete.Gepeto se numea luneta sa,iar el era papusarul din spatele papusarului.Faptul ca urmarea cu regularitate fiecare punere in scena era departe de a il extazia,ajunsese sa il aprecieze pe Gepeto pana aproape de adoratie pentru obsesia pentru detalii in care il atragea de fiecare data cand ii oferea ocazia de a privi prin geamul de sticla a batranului cu suflet de copil si spun suflet de copil pentru ca Gepeto era bland si binevoitor in intentiile sale.Gepeto nu judeca si nu uraste,el doar evidentiaza particularitatile pana la atomul care da nastere actiunilor rasei umane,este mintea privitorului cea care se lasa prada prejudecatilor si cea care uneori refuza sa vada clar prin anticul de sticla ce ne arata cauza si efectul.Astfel se face ca si prestatia din aceasta seara il face pe privitorul nostru sa isi mutileze fata cu un zambet rece si sarcastic,se ridica cu cateva minute inainte ca intregirea cortinei sa dea nastere valului de constiinte ambulante.Doza de mizantropie il face sa evite orice interactiune cu masele pentru a nu ii tulbura echilibrul fragil.
 Paseste pe treptele de piatra si imbratiseaza decorul gri,isi pierde trupul pe trotuarele orasului in timp ce isi lasa mintea sa isi exploreze labirintul.Il ingroapa pe Cronos intr-o alegorie de ipoteze,il doare gandul ca Minerva nu il mai satisface,la fel de tare precum il doare atunci cand il sfasie orgoliul cand tanjeste dupa Venus.Zambeste la gandul ca pierde noptile cautand-o chiar daca cerul contiuna sa o ascunda,noptile albe nasc in el revolta ce-i inteteste dorinta asemeni vantului care este necrutator cu pionii aflati pe o tabla de sah in flacari,iar faptul ca a ferit-o de privirea lui Gepeto il face sa astepte cu si mai multa ardoare revederea.Purta in mana carcasa eleganta a fidelului sau camarad in timp ce inainta spre locuri mai primitoare,pe Gepeto il primise drept mostenire de la bunul sau prieten care acum il astepta sa se revada departe de locul din care spera sa plece din momentul in care devenise claustrofob.In timp ce vantul rece ii taia fata  gandea ca ar trebui sa ii trimita o scrisoare vechiului sau prieten si sa ii arate ca nu l-a uitat,dar se intristeaza la gandul ca raceala de afara face cerneala sa inghete inainte ca stiloul sa atinga pagina.Trecuse mult de atunci,iar el,cu mintea obosita si trupul inghetat,inca mai cauta un adapost colindand strazile insangerate de lumina rosiatica a apusului, lumina ce mai anima carcasele de beton neprimitoare.
 Intunericul ii ofera compania sa in timp ce el inca mai rataceste pe strazile acum pustii si pierdut in valurile neincetate ale gandirii se incapataneaza sa nu acorde importanta protestelor categorice ale picioarelor sale epuizate,astfel se trezeste trantit pe o banca in plina fauna intraurbana.Inchide ochii si isi deschide mintea,acum pentru el trecutul,prezentul si viitorul sunt precum marmura in mana lui Michelangelo,le supune in timp ce isi umple panza imaginatiei cu vasta sa paleta de culori.Acum poate fi cu ea si ii poate simti atingerea,isi poate scrie cartea trecutului pentru a isi modela viitorul,poate sa isi poarte gandurile catre abstract pe cararea fara certitudinii,colinda biblioteci in timp ce devoreaza rafturi intregi,fila dupa fila in speranta ca se va regasi si odata cu asta va gasi reteta pentru fericire ascunsa bine printre cuvinte de marile mintii luminate.Iar in timp ce se imbata cu ipoteze nu poate sa nu arunce o privire catre cer,asta a vrut sa faca inca din prima clipa in care s-a asezat pe banca de lemn,cauta in timp ce un fior ii zdruncina fiinta,era acolo,acum pentru el nu mai conta cat era de departe,se multumea cu faptul ca putea sa o vada.In aer se instalase o atmosfera de primvara,iar noaptea se profila linistita si protectoare,atunci deschide carcasa lui Gepeto de unde scoate o foaie alba si un stilou,incepe sa scrie..Ar fi atatea de spus,dar tanarul nostru se teme de a fi sincer,iar tot acest tumult i-a rapit din doza sa de profunzime care odata il facea sa asedieze paginile cu sentimente proiectate in cuvinte.. framantat de aceasta ratacire face coarda chitari sa vibreze pentru a da inca o nota personala pe care sa o adauge la colectia sa de ganduri pe care nu a avut curajul sa le spuna.Incheie sec scrisoarea scriind in josul paginii un "multumesc",acesta venind insa cu cel mai sincer inteles.
 Soarele era deja pe cer in timp ce el apuca sa arunce scrisoarea in cutia postala chiar inainte sa urce aceleasi trepte de piatra,sa paseasca in intunericul de nepatruns si sa intoarca razele luminii cu al sau Gepeto.

Stii tu flow.

Cu bituri si influente jazz in casti si rimturi sacadate facute de spiritualisti bucuresteni o ard in seara asta dupa o zi comoda-ntr-un salon de tatuaje-n care-mi dadeam morti pe vers intens si bituri furate de la ardeleni independenti, la modul stau si ma joc putin pe ele si cu ele si mai trag o citeala rapida ca mi-e greu sa iau celula ca atare, si-apoi Peaches iar o sa-mi urle, ca-i parte din rutina, da-i funny sometimes, cand nu m-activez. In paralel elefantul cuiva isi pune intrebari si io-s la modul "tra la la prin mintea mea", cu ochii mei mari si inocenti si chestii amuzante si flow si ritm si flow si flow si floooooow.
Si-mi zice ca poarta spre mine e-n mine insumi si io complic chestia asta, dar parca-mi suna mai de incredere fata de sinele meu decat alta data, mai ales dupa ce m-am jucat mai mult pe biturile astea jazzy, care-s de o raritate-n vibe mama-mama, nu ca-s low priced pe filmele contemporane din muzica. Da pai oricum ii pentru mine si tine si pentru ceilalti ca noi, imi zic tot io mie.
Ah, da ma. Imi amintii cand imi luam filme pe piese pe care mi le insuseam ca fiind diss-uri indirecte, dar.. filme. Alea filme tari. Mai ales ca n-activam obiectiv amuzant de absurd ca si cum as injura termeni abstracti(stii tu duma). Da deja nu mai gasesc rost sa scriu asta. Dar fu amuzant, amic ciudat digital "about&blanc".
Nu mai stiu ce sa scriu aici acum. Pierdui firul cu biturile astea faine.





                              Dom' literat, fir epic in rima remember. Stii tu.

Freestyle.

La jmen. Check. Mi-am luat pistol sub perna, si la ceafa o data, m-am apucat de gastronomie ca prinde la mine si-n combinatie cu "care-i duma", careia raspunsu' nu-l dau eu, completeaza formulele compozitionale ale altor dume cu care-mi fac rutina persuasiva-n calea ce-am ales-o comod insa tensionat. Astfel definesc atat concepte-n cap, lifestyle hip hop, numa-ntre maimute frenetice si pisici ce se declara curve dar inlemnesc ca lemnu meu cand o ard hardwood cu filme ca la Cannes, nu Hollywood c-asa ma fut io si ma plictisesc ca-s plictisitor daca nu se tine pasu'. Pe pula mea, ca-mi place sa mi-o folosesc in orice context, mai scriu un text, mai transcriu biologie de liceu sa ma definesc tot eu si fara pauze, ca mereu dau dume cu efect, iar stilul si ce-i personal is cauze. Si cum mi se rupe-n sapte-sapte, dar mai rar, c-am promis prostesc solemn c-o ard pe Sue(vezi dumele lu Method Man de pe 4:21 pentru documentare-n metafora) doar o data pe saptamana ca pula mea, Peaches, who hates bitches, ma freaca pe creier la propria-mi rugaminte motivationala, dar n-am cum sa nu ma plang uneori pe tema asta ca ma suceste relativ aiurea-n piua ca scenele alea lungi si monotone ale lu Tarkowski, pe care l-am urat dintotdeauna ca-i rus(polonez, but same shit in my head). Si-n 5 minute-mi asez frisca pe prajitura fresh pe care-am botezat-o Mioara, dupa vecina milf care m-a invatat cum se intareste spuma; si cainele Pluto, un bulldog american semi-retardat si hipersocial cu care-mi petrec serile de-acasa cand ma fut in rutina din Cluj, ca-i de cacat la inceput si s-o ard de-a pula-n club nu-i de facut ca-s prea prins in personlaitatea mea sa renunt la ea pentru dume ieftine de agatat hipioate, bumptzioate si alte experimente ce s-au petrecut in partea-ntunecata a mintii lor de cand au scos Specii albumele alea pe legale(care-s faine-n originalitatea de care dau dovada, dar care au impact in continuare pentru diverse persoane care n-au reusit sa stranga destula informatie-n prematuritate ca sa-si formeze un filtru personal, insa pula mea). Si-apoi azi imi vad copiii de care mi-e dor, apoi nepotii, apoi mai fac o tura de-aleluia-n orasul asta provincial unde intotdeauna amicul comun tuturor tinerilor cel putin semi-libertini, Dan, se vinde la suprapret de catre muisti pitiponci care-si invart mecanicile-n cluburi din zone rurale, c-acolo-i unde intoarce uliu cu frana-n giratoriu pentru ca-s drumuri intunecate si paduri si scapi usor de coada de maimuta inferioara cand toate tunurile pe care le dai se duc in tunning si m-aprind mai tare cand ma gandesc ca inca n-am dat de permis.
In paralel, ii Redman(Cheech) cu Sourdeezal-ul de care mi-e mai pofta decat de ambianta-n care se invarte Hugh Heffner.
Mai circula o duma cum c-as fi fost impuscat, dar numai producatorul si psihotropu' stiu cum a fost duma-n casa marginala-n care n-am inteles nimic, dar am iesit cu capu' 'nainte ca inca-l aveam fara o gaura-n plus(muie Tudor Chirila si piesa lui cand ii zicea maica-sii ca se intoarce barbat, ipocrit tatuat cu sensibilitate-n cerneala superficiala. Aia se ia fara s-o speli). Full-time lifestyle si retardare-n scop de detasare care pune probleme-n dialog cu diverse persoane... Dar de ce sa-mi prelucrez vocabularul, discursul si tehnica?
Si ma tot preseaza gandul ca o cunostinta a fost prea de treaba 'nainte sa ma intorc acasa si mi-a facut cunostinta cu fratii mai mici ai lu' Dan(ca Dan e prea ocupat sa mi-i prezinte el). Aviz: Te caut, te gasesc si va fi randul meu sa te ajut. God bless ya.
In final, imi mai bag pula-n discursul lu' Mos Def despre Arabia Saudita. Si-mi mai bag pula-n intrebarile cu raspunsuri de DA si NU, ca-mi scot danu si-l inghesui in rola si tot sub perna-mi pastrez trancanu. Caut Ticalu(1994, 15 noiembrie, Long Island sub numele de mama Clifford). De altfel, Dan ar trebui s-o cunoasca pe Sue ca sa-si dea seama cat de inutil e fara ea.
Am iesit.

"Si stii ce vreau sa spun, stii bine ca nu s-ar merita. Nu regreta frate nimic niciodata. Nu se merita."

 As fii spus in trecut. As fii facut multe ca multi in timpul alegerilor. Frecvente Diferite, o campanie electorala prelungita cultinvand mizeria ca o microferma. Si te rog sa dai vina pe cine vrei sa dai, nemultumit de orice totul linistea noptii ii mai dulce. Si stii bine, nu esti tu de vina, ai multe necazuri si dai vina pe toti. Pe toate, pe noroc sau pe tine. Repetand mereu, pot face o diferenta anxios privind spre viitor. 

         Acum nelinistit esti, cauti o scapare, o mica speranta. Ai fost prea atent la buzunare dar fara sa stii ti-au furat flacara din sunet. Acum numai esti inocent. Plictisit de tot iti bagi pula fara mila in tot ce misca.
 

 

Si la sfarsitul zilei ce ?

 Sunt cel ce trece in noapte pe langa tine in timp ce incerci sa ai parte de romantisme cu femeia ta
Cu gluga in cap...
Las nameti in urma mea , in iulie , in ianuarie nametii tremura de frig ,dincolo de ceata si chiciura.
Am pirdut prea mult timp...
Nu te-ai intrebat despre ce vorbesc ceilalti ,ce poate sa fie atat de satisfacator pentru ei ?
Si tu de ce n-o faci.
 Nu-ti ramane decat sa-i privesti ,nu trebuie sa intelegi . Nu-i nimic de inteles
 E competitia celor ce nu merita limbajul articulat ,departe de ei , la aproximativ 5 metri.

   Cuvintele si gesturile sunt aceleasi pe toata strada.Una lunga de 5 km.
   Si tu te intrebi de ce prefer sa pastrez distanta...doar ce am mancat !
   Nu-mi permit mai multe portii. De ce v-as permite voua ?
    De ce ti-as permite tie ?
    La sfarsitul zilei ,am tot 14 ani ,la sfarsitul zilei ma intorc in camera mea , unde...
     persista de 7 ani,mirosul unei seri reci de toamna  cu  poduri de fum si ceata.
     La sfarsitul zilei , voi si cacaturile voastre ( in sange si bani ).

 Nu exista viata
Nu exista sunete
Nu exista nimic din tot ce te inconjoara..
Trebuie sa intelegi totusi ca nu pot fi nici actori principali , nici secundari..

Stropi de iarna

 Ridic plapuma grea si pasesc in intuneric,imi misc degetele pe carcasa de plastic pana simt forma ovala a butonului..Simt cum lumina alba imi arde retina,incerc cu greu sa imi tin ochii deschisi in fata monitorului care lumineaza camera.
 Ma gandesc ca nu este momentul sa ursasc pe toata lumea.Ma gandesc ca nu este locul in care sa imi torturez mintea cu analiza unor ipoteze esuate,il exilez pe masochistul acela odata cu toate siluetele fade ce le-am intalnit in universul ce purta candva numele de azi.Ma retrag stingher in coltul meu de liniste incercand sa dau culoare secundelor monocromatice,devenite acum monotone si iritante.Satul sa imi patez pagina cu venin,sa imi simt corpul paralizat de toxine si mintea  blocata in pasajele subterane ale dezgustulu si   reprosurilor.
 Stropii asediaza pamantul in caderea lor suicidala,ca mai apoi sa se risipeasca in siroaie subtiri cu un ultim strigat  care strabate noaptea.Picaturile mari imi invadeaza mana asemeni unor germeni,in cateva secunde pielea palida capata un strat cristalin in care se reflecta lumina felinarului din strada.Atingerea ploii imi lasa o senzatie placuta,raceala  ei nu ma face sa parasesc scena in fata careia ma aflu,acoperite de perdeaua norilor toate aceste piese de lego aduse la scala capata o nuanta stearsa,lipsite de contur reusesc sa imi starneasca interesul lasand impresia ca au aceiasi senta asemeni copacilor,pe crengilor carora se insira asimetric mici negi stralucitori.
 In camera domneste linistea,aceleasi linii ii traseaza forma dintodeauna..In colturile memorie mele nu gasesc o alta imagine a acestei camere,oricat de mult as incerca nu pot sa proiectez o alta imagine a acestui loc  monoton in interiorul careia ma simt uneori atat de liber,doar eu impreuna cu gandurile mele desenate pe foaie.