Sunetele ruginii

                Orice tentativă de a impresiona își pierde sensul dacă nu este nimeni în preajmă. Și totuși, majoritatea semenilor vor încerca să acționeze astfel de-a lungul vieții. 

             Imaginează-ți că încerci să gătești, iar ca ingrediente ai cântece de la Etta James, diferite ramuri științifice și o atitudine ce nu îți permite să dormi noaptea. Ei bine, pentru asta vei avea nevoie în primul rând de un castron și acel castron va fi o capitală zgomotoasă, urât mirositoare și înstrăinantă. Vor fi extrem de importante și următoarele condimente: 7 ani de stres, 4 saci cu sticlă pisată și câteva luni petrecute în derivă (după gust). Odată făcut amestecul, acesta va fi lăsat 24 de ore la macerat, apoi ținut 12 ore într-un cuptor de asfalt, preferabil la o temperatura de 30 de grade Celsius. Rezultat întregului proces va o zi o lipsită de inspirație și un chip ce ți întipărește pe retină precum o stea ce în curând va deveni supernova. Încearcă să pictezi asta....

              Trendurile se schimbă odată la câteva luni și mai mereu va fi vorba despre ceva odios. Astăzi vorbim recesiune, maine ne-am înjurat pe dubstep, poimâine...pulpe de rockeri la grătar cu garnitură de mustață căruntă și trei trandafiri. Le-ai supraviețuit pe toate și ai crezut că nu te mai poate impresiona nimic. Problema este că o furtuna s-a mișcat în sens retrograd, iar fulgere asociate te-au lovit de această dată cu o precizie aproape chirurgicală. Acum ai rămas paralizat pe câmp și aștepți să cadă câțiva litri/mp. Poate că starea cumplită de disconfort va fi astfel alinată.  

            Bolile autoimune sunt reacții exagerate ale sistemului imunitar ce afectează diferite țesuturi ale corpului, iar consecințele psihologice apar în special dacă persoana devine stigmatizată de societate. În abstract, și ura de sine poate fi considerată o boală autoimună, fiindcă ajunge să-ți saboteze ale vieții de zi ce ar trebui să decurgă fără probleme. Medicamentele ar putea fi mult mai eficiente în această situație, dar de cele mai multe ori te alegi cu versiunile ieftine, contrafăcute și foarte amare. În schimb, pastilele foarte scumpe crează și dependentă, iar până la următoarea doză o să simți cum piere orice sens. 

           Cum poți să te gândești la revoluție, chiar și minoră, dacă viscolul s-a cazat în cutia ta toracică..

Sevrajul universului

                Maratonul s-a încheiat!

             Te afli deja de câteva ore în pat și simți cum abdomenul tău se transformă într-o prăpastie. Așternuturile par a fi făcute din glaspapir, iar inima încearcă să evadeze din pieptul tău precum un gândac prins într-o chiuvetă cu apă tot mai fierbinte. Ai încercat să adormi, dar ți-e frică să nu mori înecat în propria sudoare și ți-e frică tot mai de tot ceea ce te așteaptă în ziua următoare. Acum, nimic nu o să te ajute cu tot prin ce treci. A sosit moment să îmbrățișezi, să îmbrățișezi semiîntunericul și nălucirile ce se ascund în acesta....

              Acum te-au prins! În fața apar insulte pe ritmuri orientale și fragmente de amintiri din trecut ce par să te strivească. Îți justifici deciziile prin universul ce pare că te-a abandonat de prea multe ori. Universul nu are ceva personal cu tine, dar se extinde constant și tu ești o galaxie ce poate în viitor o să mai vadă doar lumina altor câteva galaxii. O voce îți spune că ego-ul este ca orice altă galaxie; la prima vedere poate părea vastă, însă dacă aduni toată materia la loc, nu va deveni o stea, ci o gaură neagră supermasivă. 

              Insultele încetează și brusc te trezești în lacul lui Don Juan. Nu ști să înoți, așa că te afunzi tot mai mult; nu înțelegi de ce poți totuși să respiri, dar pești din jurul tău par a fi morți ca atunci când cineva i-ar fi lăsat pe uscat. Chipurile celor cunoscuți încep să apară în jurul tău și ocazional te simți de parcă chiar ai fi înconjurat de oameni în carne și oase. Ei nu mai sunt și acum ai ajuns blocat pe fundul lacului, unde aștepți că măcar universul să-ți vorbească și să-ți țină companie. 

                  Poate că era mai bine să nu te fi grăbit să pleci din clădirea cu gratii anti-sinucidere, poate trebuia mai să te lași iubit de o prostie ambulantă și cvasipermanent pictată, poate era mai bine să fi ascultat doar versurile...