Saturday, December 17, 2016

Aș vrea să fiu la fel ca tine, la fel ca voi


               Aș vrea să fiu la fel ca tine, la fel ca voi. De cele mai multe ori nici eu nu reușesc să înțeleg problemele personale de comportament. Știu doar că totul s-a declanșat cu mai bine de 10 ani în urmă. Poate este chimia cerebrală, poate este semnul zodiacal, poate universul înconjurător, dar cel este doar o idee tâmpită. Mă doare spatele și multe altele..
               E ciudat să te simți stricat constant, în mijlocul unui colectiv de 2000 de oameni la vârsta de 24 de ani. Oricum nu este cu mult mai diferit față de o zi obișnuită din perioada liceului. Noi nu suntem o familie! Tot ce ne aduce cu adevărat împreună este naivitatea și nevoia sclipicioasă de a supraviețui în secolul XXI. Aș vrea să nu mai scriu în continuare acest text, iar cei din să nu mă mai întrebe dacă sunt în regulă. Aș vrea să nu mai fiu privit drept un ciudat de oameni din jurul meu, vechi sau noi. Aș vrea ca singurele justificări ale toleranței lor față de mine, să nu mai fie capacitatea de a empatiza și faptul că uneori mai și gândesc. Aș vrea să știu cum pot schimba toate aceste..
               Aș vrea să nu mai am emoții atunci mă întâlnesc cu prieteni pe care nu i-am mai văzut de mai bine de o săptămână. Să nu-mi mai fie teamă ca poate vor avea un comportament foarte rece și îmi vor dori dispariția imediată din același perimetru. Ar fi drăguț să nu mai am coșmaruri aproape în fiecare când reușesc totuși să adorm. Aş vrea să nu mă mai gândesc atât de des la o imediată nulitate a existeţei. Mi-ar plăcea ca pasiunea mea să nu mai fie principalul motiv pentru care nulitatea nu se materializează. Aș vrea să înțelegi ce simt pentru tine și apreciezi, indiferent cât de putred ar fi tot. Aş vrea să exişti în primul rând...Aș vrea că măcar personalitatea să nu mai constituie un motiv de respingere. Nu mai vreau să simt nevoia de a lovi oameni pe stradă și nici propria reflexie din oglindă. Aș vrea să nu mai ascult Soundgarden și să pot aprecia prezentul fără a mai conștientiza că totul totul o să piară, mai devreme sau mai târziu. Aș să privesc tot mai puțin prin ceilalți. Aș vrea să-i pot aprecia mai mult pe cei apropiați, cel puțin până nu vor dispărea, într-un fel sau altul...
                  Aș vrea ca în timpul liber să nu mă mai trezesc la ora la care alți oameni au spatele rupt de muncă. Aș vrea ca în camera mea să nu mai mai miroase a bodegă și să nu se mai consume la fel ca într-una. Aș vrea ca cineva să înțeleagă complet..


                   Aș vreau să fiu ca tine...



                                                                   
           

Thursday, November 24, 2016

Nu ai dovedit nimic..



   E aproape decembrie și tot n-ai reușit să dovedești nimic.
   Dacă există ceva sau cineva ce ne-a abandonat pe toți, îl înțelegi perfect...
   De foarte mult timp ești tentat de acest gând!
   Poate cel mai greu este să  realizezi că oricum nu are nici un sens.

   Au trecut aproape patru ani și tu tot n-ai reușit să înțelegi nimic.
   Încăpățânarea ta a depășit toate limitele, dar așa este când porți și ochelari de cal
   Când totul se va prăbuși în flăcări, doar tu ai să pierzi..
   Eu voi fi mereu, nicăieri și peste tot în același timp.
  
   Te-ai trezit de dimineață și tot n-ai reușit să dovedești nimic...
   Ai înfruntat iar râurile de oțel și pe toți cei ce te judecă silențios din panourile publicitare,
   Fără să pricepi că totul este doar un montaj lipsit de originalitate.
   Acum dependențele sunt doar la câteva ore distanță, precum și cei nerecunoscători.

   N-ai dovedit că meriți afecțiune în timp ce al alții au demonstrat că nu merită nimic,
   Dar tu te întorci la ei de fiecare dată pentru că sinele este doar un alt mormânt.
   Uneori ajungi în punctul în care  mai poți să-ți îmbrățișezi decât aparatura electronică...
   Și plapuma cu miros de scrum, în zori.
  
   De noapte și de așteptări inutile nu aci cum să scapi,
   Ea s-a retras în utopia proprie, el a rămas în infernul urbanistic.
   Ești stricat! Ești stricată! Toți suntem stricați și de acum în acolo este mult prea târziu!
   Chiar n-ai dovedit nimic cu asta sau vreodată..
   



   
   

  

Saturday, October 22, 2016

Suflet fără de odihnă (anii 90)


                    SUFLET FĂRĂ DE ODIHNĂ, BUCURĂ-TE DE TINEREȚEA TA
                                                                                                                    'Eddie Vedder'

              Cred că prima amintire este cea în care bunica și mama mea, pur și simplu m-au trezit într-o noapte și mi-au dat lapte cu biberonul, cu toate că dormeam atât de bine și nici măcar nu-mi era foame. Am golit oricum toată sticla. Îmi amintesc că nu la foarte mult timp după am vomitat doar lapte pe noptieră, și o parte dintre picături au rămas uscate acolo mai bine de doi ani. Cel puțin pare foarte mult timp..
             Îmi amintesc de faptul că era mijlocul verii, dar în toamnă urma să fiu trimis la grădiniță. Nu am suportat ideea, și nici grădinița atunci când eram acolo. Nu suportam să fac bastonașe și toate cele. Îmi amintesc cum la început loveam fetele cu jucării și mă uitam sub fustele lor. Ce pot spune, erau fascinante dar asta nu m-a scutit de bătaia ce am primit-o acasă ca urmare reclamațiilor primite de la părinți. După un timp am început să petrec mult mai mult timp cu fetele, Cel puțin cu ele nu era competiția de a deține cea mai scumpă jucărie, sau ce meserii prestigioase avea părinții. Îmi amintesc de faptul că ascultam la ușa cancelariei și apoi alergam prin toată clădirea cu o roabă roșie de plastic. 
           Atunci au fost și începuturile pasiunii pentru meteorologie, dar toți aveau impresia că doar nu sunt atent la lecții. Îmi amintesc de o fată cu probleme. Nu mai știu sigur dacă suferea de o anumită formă de autism, dar nu se dezlipea de mine. Ea mă lega la șireturi pentru că eu nu aveam nici cea mai vagă idee. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea până în prezent, dar sper din tot sufletul că este bine. 
            Îmi amintesc de primul contact cu televiziunea prin cablu și în mod deosebit de ...CARTOON NETWORK. Îmi amintesc de toate desenele pentru că au crescut în același timp cu mine. Îmi amintesc de Dexter, Powerpuff Girls, Two Stupid Dogs, Batman, Johny Bravo Ed, Edd, and Eddy, iar lista poate continua. Să nu mai zic de cele clasice precum Looney Tunes, Tom&Jerry și cam tot ce a fost scos sub numele de Hanna-Barbera. Multe din desenele noi ce au apărut în perioada respectivă au fost rezultatul unei emisiuni-campanie ce se numit ''What a Cartoon''. Imi plăcea foarte mult piesa de pe genericul de început, dar am realizat doar peste mai mulți ani că era undeva în zona de punk-grunge ca și gen.
            În mod vag îmi amintesc că la posturile străine de muzică se difuzau trupe precum Soundgarden, Pearl Jam, Nirvana. Atunci nu înțelegeam ce-i cu ele, dar în prezent le iubesc. În 1996 Soundgarden încă funcționau ca trupă, dar n-au putut să suport cea mai difuzată piesă a lor: Black hole sun...Îmi amintesc de faptul că aveam foarte mulți șoareci în casă și ocazional chiar șobolani. Îmi amintesc de robinetul defect ce-l vedeam în fața unui bloc de fiecare dată trebuia să merg la grădiniță și îmi era frică să nu murim toți înecați. 
                  Îmi amintesc că problema mea cu amigdalitele s-a înrăutățit în anul respectiv. Iarna, odată la două săptămâni aveam șosete cu oțet în picioare, cartofi calzi la gât și fundul ciuruit de injecții. E dificil să te bucuri de zăpadă atunci când ai voie s-o vezi doar pe fereastră...Pe timpul verii, odată la două săptămâni îmi exploda sistemul digestiv. Nu puteam să mă bucur de fructele coapte sau nu, mâncate împreună cu copii mai mari, în corturi improvizate din covoare. Îmi amintesc că uneia dintre fete i-am aruncat de două ori cu pământ pe cap în mai puțin de trei zile și tot de două ori mi-am luat bătaie. Când eram sănătos, era totul în regulă. 
             Una dintre cele mai frumoase amintiri datează din ianuarie 1997, când tata a fost plecat o săptămână în delegație iar șa întoarcere a adus o plasă cu dulciuri și o figurină cu Batman. Să nu mai spun că la nici o oră după, a început să ningă și nu s-a oprit aproape trei zile consecutive. Îmi aduc aminte de colecția de casete cu Vacanța Mare, și chiar dacă nu înțelegeam eu toate glumele, erau cât se poate de amuzante. Ce simplu era totul pe atunci, sau nu. Îmi amintesc și de momentele în care făceam ''trăznăi'', iar că pedeapsă îmi erau scoase toate posturile de desene animate, și mi se făcea super-morală. Uneori aș zice că exagerată pentru un copil de 4..6 ani...Îmi aduc aminte de furtuna de grindină ce a lovit orașul în iunie 1997. Probabil că unul dintre cele mai înspăimântătoare sunete auzite vreodată...Iarna ce a urmat a fost mai dificilă ca urmare a lipse de provizii, iar parizerul era un lux pentru cei mai mulți dintre noi. 
                 Îmi amintesc imagini cum bombardamentele din Serbia, prezentate de Esca la știrile de ora 7 seara când toată familia lua masa împreună. Nu înțelegeam ce însemna masacrul de la Srebrenica, sau ce era acela un masacru..
                Îmi amintesc de microbul socio-cultural ce începuse să explodeze în perioada respectivă. Manelele! Nu mi-au plăcut de prima dată când le-am auzit și ma deranja că se răspândiseră peste tot, inclusiv la mine în familie. Îmi amintesc de infama casetă roșie ce tot timpul o ascultau ai mei. Era o casetă cu manele și hip-hop românesc. Printre piesele de hip-hop regăsite ulterior: Paraziții - Bagabonții 99, BUG Mafia - România, La Familia cu Brugner - Prinși în joc. De fiecare dată când începea una din aceste aceste piese, ei derulau caseta chiar dacă pentru mine suna mult mai interesant. Îmi amintesc faptul că de multe ori îmi pierdeam vremea pe la vecini și le mâncam mâncarea. Îmi amintesc că atunci când tata nu era beat sau mahmur, mergeam cu el la pescuit și eram fascinat pur și simplu. Revenind la vicii, chiar dacă atunci le detestam, în prezent nu sunt cu mult prea diferit..
               În 1998, îmi amintesc piesa Ți-am dat un ineeeel de la Holograf și era chiar destul de plăcută urechilor pe atunci. Tot în 1998 am început să desenez tabele și simboluri meteo pe hărți fictive, precum cele ce le vedeam la TV în rubricile meteo. Chiar dacă nu prea înțelegeam ce zice, Florinela Popa, acum Georgescu era precum un mentor. Viața poate să fie fascinantă uneori dat fiind faptul ca 18 ani mai târziu ea mi-a coordonat lucrarea de disertație, iar acum lucrez în domeniu. 
                Îmi amintesc instantaneu că după primele episoade difuzate cu Ed Edd n Eddy din 1999, am fost fascinat de stilul lor de viață, imaginație și glume. Am vrut și eu să fiu la fel, dar toți de pe strada mea ce erau de o vârstă similară cu mine începuseră să se transforme în ceva neplăcut. Cred că acela a fost primul indiciu al înstrăinării și sentimentul de singurătate ce urma să se materializeze peste ani. Îmi amintesc de momentul când mama era să paralizeze din cauza unui efort fizic spontan...
                  Îmi amintesc de operația de scoatere a amigdalitelor, cât și prima anestezie. Îmi amintesc imaginea Craiovei privită de la etajul 8 sau 9. Era fascinant de mare. În drum spre Craiova, îmi amintesc că șoferul a pus pe casetofon o piesă de la Valahia. Îmi aduc aminte de ASIA, Andre, Animal X, 3 sud est...Le-am detestat muzica atunci la fel cum o detest și în prezent. 
                   Îmi aduc aminte de bunicul meu ce mă lua cu el în piață și mâncam mici, sau atunci când mă trezea indiferent din ora din noapte să-mi arate dacă se întâmplă ceva fascinant cu vremea. Avea mereu pachetul de Carpați cu el. Îmi amintesc primul trimestru de școala primară și că primul calificativ a fost cel mai jos...o bulină albastră. Din prima săptămână tot ce am vrut era să vină mai repede vineri după-amiaza. Îmi amintesc că în toamna din 1999 o întrebam constat pe mama mea când o să ningă. Eram obsedat, dar cu motive întemeiate. Urma prima iarnă în care nu m-aș fi îmbolnăvit dacă aș fi stat pe afară. Îmi amintesc că într-un final a căzut și prima zăpadă pe 20 decembrie. M-am trezit de dimineață ca să pot profita de ea cât mai mult, iar când mai intram să mă încălzesc priveam la matinalul cu Teo și Mircea Badea de pe Antena1, împreună cu ai mei. Ei anunțau tot mai multă zăpadă.
                  Crăciunul ce a urmat a fost probabil și cel mai frumos din viața mea. Totul era alb afară,  și suficient de frig încât să rămână așa. Bradul împodobit, plin de bomboane și mai multe cadouri ca în orice alt an. Puteam să mănânc fără mi se întâmple nimic, nu trebuia sa mai am cartofi puși la gât. A doua zi au venit finii în vizită, și acela a fost momentul când am realizat că nu suport oameni beți, gălăgioși și proști cu muzica dată la maxim. Brusc au apărut și alți musafiri, fapt ce a îngreunat și mai tare orice formă de comunicare. Atunci când unui copil de 6 jumate i se pare non-sens ce discută ei...Îmi amintesc prognoza ratată de pe 30 decembrie, și panica de la TV legată de venirea apocalipsei odată cu noul mileniu..Îmi amintesc că pe 31 decembrie la 8 dimineața mă plimbam singur la mine pe stradă și a început să ningă abundent. Minunat, zăpadă de revelion, nu cred că aș fi putut să cer altceva mai mult, dar m-au pus să dorm în după-amiaza ce a urmat.
                   Când m-am trezit pe la 5 după-amiaza se așezase deja un strat consistent, și încă ningea. Am luat-o pe bunica să ma ducă prin oraș pentru a vedea fulgii în lumina decorațiunilor pus de primărie, așa cum făceam în iernile când constituia una dintre printre ocazii de a ieșii pe afară..Mi-e dor de tine. Înapoi acasă, îmi aduc aminte că după cina de ajun de revelion, priveam toți pe protv emisiunea specială de la vacanța mare, iar apoi tatăl meu a dispărut cam 30 de minute. La întoarcere ma scos afară, și mi-a arătat un om de zăpadă foarte mare. Am început să plâng în hohote pentru că mi-a stricat zăpada, și la scurt timp după l-am dezmembrat amândoi. Zăpada era la locul ei acum..
                  Îmi amintesc că doar la câteva secunde înainte de anul 2000, am văzut primele artificii din viața mea, și apoi am trecut în noul mileniu. Îmi amintesc cum nu la mult timp după totul a început să se degradeze pe toate planurile...
                   

      

                   

Saturday, September 17, 2016

Ultima zi de vară (același nimic)

                   În ultima zi de vară, soarele o să-ți ardă cel mai tare pielea. În ultima zi de vară ai să vezi cum cerul ia foc, iar insecte se vor îneca rapid. La final nu va mai rămâne decât frigul...
 
                    Dezamăgirea este unul dintre cele mai frecvente sentimente regăsite la specia umană. Și de ce n-ar fi? Mereu e cineva acolo care poate să-ți inducă starea, dacă nu chiar și cel ce apare de atât de multe ori în fața ta când te privești în oglindă. Dezamăgirea este precum cheia de la o garsonieră jegoasă, ce accidental ți-a căzut în scurgerea de la cadă, și acum ești blocat pe interior. Știu că e ciudat să ți se întâmple asta chiar în contextul în care tot ce ai fi vrut, era să ieși afară. 
                    Furia constituie momentul în care ai realizat că nu ți-ai făcut o cheie de schimb, și nu mai e nimeni altcineva care să aibă o dublură. Nu ai altă soluție atunci decât să spargi ușa cu piciorul și să pleci cât mai grăbit, indiferent de consecințele de după. Într-un final reușești să te întorci, și realizezi că nu mai aveai nimic din tot ce îți era drag. Atunci intervine starea de cătrănire, când nu-ți mai rămâne nimic altceva de făcut, în afară de a dormi. Suspectezi ceva, dar visele sunt cele care îți dezvăluie cu adevărat faptul că nimic n-a fost cu adevărat al tău și nici nu va fi vreodată..

              Chiar dacă ultimele rânduri scrise par absurde, sensul acestora constituie un model psihologic similar cu al multor persoane din prezent. Nu este dificil să ajungi în acel punct pentru că de cele mai multe ori ai nevoie doar de un bilet "dus". Nu este dificil să înțelegi prea multe aspecte, dat fiind faptul că atunci când privești de cele mai multe ori în jurul tău conștientizezi că n-ai de ales. Poți deveni un soi de monstru din nevoia de a supraviețui, dar acesta reprezintă mereu primul pas și apoi devine un cerc vicios în felul următor...
                   Ești dezamăgit de cei apropiați sau de cei ce ai vrea să-i ai aproape! Ești dezamăgit de tine pentru că mereu ajungi la concluzia că tu ai fost de vină pentru nerecunoștința lor, indiferent de eforturile făcute. Mereu e vina ta! Ești furios pe faptul că oameni îmbrăcați la costum aproape că mor înecați cu friptură și vinuri scumpe, în timp tot ce tot tu trebuie să-i ajuți pe cei nevoiași chiar dacă ți se rup tenișii din picioare, și de cele mai multe ori ai în coșul de cumpărături doar o pâine feliată! Ești furios amintindu-ți de toți cei care te-au desconsiderat încă din copilărie, și cel mai probabil au vrut doar să te bată și să te scuipe-n față. Ești furios și din cauza celor ce ar fi trebuit să-ți ofere o educație, dar n-au știut decât să te desconsidere și ei la rândul lor.
                 Ești cătrănit pentru că fiecare dintre ființele ce le considerai cele mai frumoase, dispărea precum o picătură de apă pe asfaltul încins. Uneori tot ce-ți mai rămâne e să aștepți, o viitură ce cu puțin noroc o să radă tot ce te înconjoară. Ești cătrănit pentru că mereu te simți cu un pas în urmă indiferent de ce ai reușit. Cineva cu m-ai multă speranță decât mine a comparat oamenii cu florile, și eu i-am spus că aș prefera să fiu un cactus. Ești cătrănit pentru că de foarte mulți ani ai încercat să fi mai mult decât un decupaj de carton, dar străzile goale și tavanele ți-au ținut cel mai mult companie.

                  Unde ești tu omule cu linguri?

                    
                    
                     
            

             


Saturday, September 3, 2016

Chris, dar nu Cornell


                S-a făcut deja destul de târziu, dar asta nu înseamnă nimic de cele mai multe ori. Acum mai este doar cântecul greierilor și cele câteva stele ce pot fi zărite pe cerul Bucureștiului. Aceiași stea poate s-o vadă și cineva aflat la sute de kilometri distanță de tine, dar de cele mai multe ori tu nu ocupi nici măcar un metru cub de spațiu. În astfel de momente ești doar zecimală deasupra conceptului de inexistență, chiar mai puțin atunci când dormi adânc. Ei au câștigat, iar tu apuci doar ce a mai rămas. Se putea mai rău. În lumea va fi mereu loc de mai rău...


.......text lipsă definitiv
                                                                                                     (text scris la data de 6 august 2016)

                 

Friday, August 19, 2016

Taste anxioase

Stai... Opreste-te... Opreste-te din gandit... Stai si asteapta o secunda... asteapta doua, asteapta saizeci... Asteapta cat poti. Asteapta cat vrei. Cat ai chef. Aspira la o secunda, un moment in timpul vietii tale pe care te pregatesti sa-l memorezi, uitand rutina proaspat scoasa din cuptor. Serveste-o la farfurie ca un meniu in ziua de salariu, ca suneteul unei sticle proaspat desfacute, ca mirosul unui pachet proaspat deschis, ca plicul proastat deschis. Ca orice alta minciuna ce te duce departe macar odata pe luna. Si odata pe luna iti amintesti cine mai esti. Odata pe luna investesti in amintiri in timp ce altii trebuei sa te-ntealaga ca fierbi in tine. O minciuna dezbracata ce sta sa priveasca-n gol ca o adresa pe youtube, incercand sa recuperezi date demult apuse construind nimic....

Friday, July 22, 2016

Dezastrul uman (cine mi-a furat creioanele)

Mă întorc la tine, pentru că tu mereu ai să mă aștepți indiferent de cât de mult timp ar trece. Cel puțin până nu o să ardă tot ce e în jurul nostru...

                Dacă este vorba de oameni, uneori poate că dinamita este cel mai bun răspuns, iar motivația este una cât se poate de simplă. Uneori, cel puțin câteva zile pe an, viață ajunge în punctul în care să pară cât se poate din interesantă și plăcută, caracteristici dobândite în urma unui efort personal susținut. Două zile, trei zile, patru zile....apoi apar oamenii. 
             N-ai idee, cum de nu au fost loviți de cineva în trafic până acum, n-ai idee cum de nu se află la pușcărie. N-ai idee ce anume ai făcut să meriți prezența lor în viața ta, chiar dacă o parte dintre ei au fost aleși chiar de tine. Îți amintești când până și blocurile jegoase începuseră să radieze de culoare?  Succes acum în a mai găsi farmecul odată ce au trecut și ei pe acolo. Treptat te reîntorci în punctul în care nu mai poți să-i înțelegi, nici ei pe tine și nici pe tine însuți. 
               Într-o discuție purtată acum mai multe luni, cu unul dintre oamenii ce merită mai multă bere decât napalm, spre deosebire de restul... Concluzia rezultată a fost că pentru a te place și respecta cei din jurul tău, este necesar să ai ceva de oferit la schimb. Un statut social, anumite trăsături de imagine care să nu mai sugereze că pasiunile tale preferate sunt berile la 2,5 și înmormântările de țigani pe cântecul Happy Days. Să nu mai zic de faptul că de vrei să țină cinev la tine, e cazul să mai lași hanoracele negre și să încerci niște cămăși sau bluze. Să nu mai zic de necesitatea unui job și în general 1000 de alte abilități supranaturale, Sammy....get the beer!
                 Timpul a trecut și cât de ciudat ar putea să pără uneori, ajungi să primești exact ceea ce-ți dorești. Nu l-aș numi statut, ci mai degrabă un rost la tot ce ți-ai dorit să să materializeze de mai bine de 10 ani. Cu toate acestea, orice formă de validare a venit de cele mai multe ori în foarte mică măsură, mai ales din partea celor de la care ai așteptat-o foarte mult, și pentru care a constituit o parte din motivație. Atâta timp cât la sfârșitul zilei, rămâi doar tu, o tastatura și țânțari ce încercă să te mănânce, nu ai cum să umpli toate golurile interne. Nu este nici în regulă să-ți utilizezi reușitele în mod narcisistic  la nesfârșit pentru a te putea simții mai bine. 
                  Când ai reușit să ajungi pe drumul către armonie, atunci oamenii devin tot mai egoiști, ignoranți, mincinoși,  nepăsători, și îngâmfați, iar superficialitatea nu este o scuză pentru faptul că nu poți să vezi, să înțelegi și să apreciezi ce ai în fața ta...Ci doar un foc de paie într-un viscol. No să-ți fie prea mult timp cald.


            Ce-i o zi, ce-i pământul de sub o piatră umedă..nu-i mare diferență.


Wednesday, January 20, 2016

Paradoxul ego-ului...

                
               Încăpățânarea virtuoasă este produsul instinctului de autoconservare implacabil, ce nu se poate depăşi. Individul consideră că deține adevărul întrucât acționează conform propriului set de valori. "Așa vrea!", voința în acest sens se manifestă ca o supremație a ego-ului. Este inutil să încerci să îi demonstrezi că acțiunile lui sunt greşite, întrucât ele se bazează pe un raționament ce derivă din instinctul prim, acela de autoconservare. Individul îşi va apăra setul de valori prin argumentul tacit şi insolubil "pentru că aşa vreau". Însă argumentul rostit va părea rațional. 
                 Un argument nu poate fi corect sau greşit, pentru că este subiectiv, chiar dacă se bazează pe adevăruri universale, deoarece individul le va transfigura prin intermediul percepției lui, prin prisma sa, a experiențelor anterioare, în aşa fel încât îi vor fi favorabile. Individul are dreptul prin natură să afirme că posedă adevărul. "Pentru că aşa consider!" este aşadar "pentru că aşa vreau!". După cum afirmă şi Nietzsche "eu vreau" intersectează ideea supremației ego-ului. "Eu trebuie să am dreptate pentru a exista mai presus de ceilalți, pentru a le fi superior, pentru a le supraviețui." Încăpățânarea este astfel un drept natural. PARADOXUL EGO-ULUI. 
              (Teza şi antiteză) Sinucigaşul îşi neagă instinctul de autoconservare prin acțiunea de a-şi curma viața? Sinucigaşul demonstrează că este incapabil de o opinie sau că este indiferent față de a se afirma superior celorlalți. Dacă sinucigaşul a renunțat la orice speranță înseamnă că acesta se dă bătut, este învins de ceilalți, deoarece experiențele de natură socială l-au nedreptățit şi l-au asuprit. În urma conflictelor cu semenii săi, victima consideră că trebuie să pună capăt suferinței. Din această perspectivă, sinucigaşul este dominat şi doborât. Suferința îl face să renunțe la dreptul său natural de a se proteja şi devine inferior semenilor săi ce i-au pricinuit nedreptatea. Însă sinuciderea ar putea fi, în esență, chiar opusul acestei reguli a supremației celui mai puternic, cel puțin în mintea făptaşului.  
            Ar putea fi sinuciderea o exclamare tacită a mândriei, declanşând un sentiment de superioritate în amara tristețe şi dulcea nebunie cu care sinucigaşul se confruntă? Deposedatul fățarnic al dreptului său natural de a se conserva spune STOP pentru a-şi opri umilința resimțită în inconştient? Umilința ego-ului de A SUFERI (de a fi afectat) din cauza nedreptăți celorlalți.Sinucigaşul îşi curmă existența mizerabilă pentru a nu fi mâncat de mulțime? Sinuciderea este paradoxul prin excelență al unei legi prestabilite a naturii. Individul se deposedează de darul divin pentru a-şi crea impresia că este în controlul propriului destin şi că poate ieşi din capcana în care este prins? 
                  Aşadar, este sinucigaşul un învins sau o persoană mândră până în patologic? Este lipsit de încăpățânare sau este atât de convins de faptul că recurgând la o metodă atât de drastica îşi va dovedi superioritatea?


                                             (Scris de Octavia)