Saturday, February 14, 2015

Iarna jigodiilor, iarna cuiva (prt. I)


        În geamul de lângă s-au pierdut treptat reflexiile. A început să capete amploare cu fiecare moment petrecut în "tranziție". Uneori apar și mutre ce nu sunt acolo, mereu aceleași mutre până când sunt absorbite în bezna unui câmp agricol abandonat, peste 16 ore, ce a mai rămas? Bine ai revenit! Ochi sunt în derivă pe o mare de cearcăne, la fel ca și mintea. 'Ce spune actualizarea matinală GFS?' Situația trebuie privită cu atenție în zilele zile următoare!'. Nimeni n-a putut să anticipeze în momentul respectiv ce ar fi urmat să reprezinte intervalul 24-26 ianuarie, pe mai multe planuri.
Uneori primiți ce meritați cu adevărat.
           De mai bine de două săptămâni, în cea mai mare parte a României, temperaturile au atins și trecut lejer de 15°C, o situație similară fiind regăsită și în jumătatea sudică a Europei.
        O abatere termică de +2-3°C poate fi observată și la nivelul suprafețelor acvatice (marea Mediterană). În București poți spune că e genul de vreme ce te trimite cu potaia jegoasă  în cel mai apropiat parc. Durerea de ochi s-a instalat de câteva zile, prea multe plante. În seara de 21 ianuarie, a putut fi declarată deja certitudinea schimbărilor. O zonă de presiune atmosferică ridicată s-a dezvoltat pe aliniamentul Marea Britanie - peninsula Scandinavă - arhipelagul Franz Josef, aducând cu sine o masă de aer deosebit de rece spre centrul Europei. În dimineața zilei de 22 ianuarie, se conturează în contrast o zonă ciclonică la sud de insula Sardinia, urmând o dezvoltare rapidă pe întreg parcursul zilei. Anticilonul centrat în zona Suediei (1052 mb la centru), prezintă o extindere mai însemnată către Ucraina. În România ziua a continuat pe plan meteorologic la fel ca în ultimele zile. ''A început să înflorească zarzărul'', spun ei la telefon...
              În primele ore ale zilei de 23 ianuarie, masa de aer rece rece începe să pătrundă în Moldova din sector nordic, urmând apoi să cotească spre Muntenia și Oltenia, ca urmare a gradientului baric orientat tot mai mult sv - ne. O pătură joasă și compactă de nori ține acum ca element de decor, și un vânt ce continuă să se intensifice. Până în seara zilei de 23 ianuarie, temperaturile au scăzut sub 0°C în cea mai mare parte tării, cu excepția Banatului. Ciclonul format în marea Mediterană, a ajuns în sudul Italiei, adâncindu-se până la aproximativ 996,5 mb. 'După cum arată situația în momentul de față, o să înceapă să ningă de mâine la noi, spune Alex entuziasmat'. Cei mai mulți erau entuziasmați. În dimineața zilei de 24 ianuarie, au început să cadă primi fulgi și în București. Frontul cald al ciclonului urmează să abordeze tangențial zona de sud a României.
                La ora 8 dimineața, ANM-ul a emis prima avertizare (cod portocaliu de viscol, ninsori și ger pentru tot sudul și estul țării). ''N-am auzit nimic de la televizor''. În jurul orei 14, stratul de zăpadă de zăpadă depășește 10 cm, în București, cât și alte segmente din câmpia Română. Rumegătoare carnivore în troleu, și peste tot. La nivelul Europei, anticiclonul (1051,2 mb maxim), este împins către ușor spre sud-est, fiind centrat în zona mării Baltice. Temperaturile au scăzut sub -25°C pe arii extinse în centrul și nordul continentului.
              Costin cred că e fericit. În urma analizei sinoptice de la ora 18 UTC, se poate observa că acum minimul baric (situat pe țărmul vestic al Greciei) a ajuns la 981,4 mb, ca rezultat al energiei suplimentare furnizate de temperaturile ridicate ale suprafeței maritime. Simultan anticiclonul s-a deplasat mai mult spre sud decât ultimele estimări, fiind centrat în zona Lituaniei. Codul roșu a venit prea târziu...