Scoarța sexului

Maro copacul încruntat si sfrijilit,

casa multor gânganițe cu alai.

Ce parcurgând moi vene verzi,

Celula-i a sangelui as,

calcifiază prin bătături -

în adn-ul lui de plantă,

coatele-i goale dând in aer.

Tatuaje scrijilite

când albinele-i vizitau trupul.

caneluri face in dânsul

şi contur îi dă la piele.

Si cu tandrețea florilor

- bumburit fusese hoţul

s-a marit și-n câmp vestibul.

el prindea in duios cântul.

Prin stamină și pistil

Rezultatul unei lentile distorsionate

Vitriol

 

            În decursul veacurilor, specia umană a dat dovadă de o inteligență excepțională, dar din nefericire există și membrii ai speciei cu lipsuri severe în acest departament. Vorbim despre oamenii care s-au născut cu Sindromul Down, oamenii care își exprimă gândurile pe bloguri online, cei care investesc sentimente și bani în orice produs aflat sub umbrela Disney, cei care postează exgerat de multe fotografii cu animale lor de companie, pe rețelele sociale, iar lista poate continua până dimineață.

            Acum poate că pare o veșnicie, dar pe aceste străzi nu a încetat să plouă cu vitriol. Sunt aceleași străzi pe care circulă autobuzele  aglomerate cu legume ce vor să facă piața, în timp ce alții vor să ajungă ori să se întoarcă de la muncă. Pe aceste străzi înecate de vitriol calcă și picioarele care de mult au uitat restul corpului într-un tren jegos de pe ruta Craiova-București. Tot acest peisaj s-ar putea să te ambiționeze într-un mod foarte sinistru, dar și ambiția a devenit doar un concept sugerat de cei aflați, de cele mai multe ori, în funcții de conducere nemeritate sau de spoturi publicitare în care ți se arată un stil de viață pe care ar trebui să-l duci și tu. Dar stai, Chris a zis prin 1994 că oricum fiecare stil de viață te va duce inevitabil spre locul în care ajungi dacă bei vitriol. Hai, paharele sus și la mulți ani!

             Sărăcia reprezintă cel mai mare coșmar atunci când cel puțin o parte din viața ai trăit la limita acesteia. Vitrioulul nu ți-a contaminat tot sângele, dar ai văzut cum alții au fost consumați precum fripturile de porc la o nuntă ținută în cort, în toiul verii, în vârful unui val de caniculă, într-un sat aflat la marginea lumii civilizate (adică în Dolj). Noaptea urlau pe stradă, își băteau membri familiei și tovarășii de bodegă, unii dintre ei își aminteau cu drag de perioada comunistă, iar alții mergeau de fiecare dată la vot. Apropo, ți-a mai zis cineva că atunci când votezi în România e ca și cum ți-ai tăia singur o mână? Singurul aspect bun este acela că peste câțiva ani îți va crește miraculos la loc și asta doar pentru a o putea tăia pe cealaltă. Una e suficientă dacă vrei să-ți achiți ratele și să plătești degeaba prostituatele în halate albe. Vitriolul nu ajută la bolile cardiovasculare...

                

           Morala poveștii...dă drumul la gaze antuci când pleci în vacanță la Costinești și nu te mai spăla cu parodontax  la organele genitale!

                      

               

                                                                                                                                      Andra, mersi pentru desen!

Plecat definitiv (din cutia cu maimuțe)

         Imaginează-ți că e 2010 și că nimic nu contează cu adevărat. În timp ce tu ești ocupat cu asta, altcineva o să-ți schimbe apa din sticlă cu detergent de vase. 

          Realizezi că lucrurile au revenit la normal atunci când senzația de scârbă se simte din nou ca acasă. Scârbă față de mijloacele prin care diferite entități ''comerciale'' au substituit conceptul de profit cu cel de eficiență. Până la urmă contează doar să pui banul jos și să-i faci pe ceilalți să trăiască cu impresia că tot ce se întâmplă este just, iar rezultatul final va fi un ''bine colectiv''. Într-o zi, s-ar putea ca ceilalți să vină înarmați cu ipocrizia hrănită de-a lungul timpului și la final vor râmâne doar scuzele prefcăute, costumele scumpe și câteva roți găurite, evntual, toate îngropate de viscolul adus de iarna jigodiei (digi24 e o mizerie).

           Ipocrizia este un ''produs'' pe care îl poți avea cu adevărat doar dacă îți permite portofelul, căci altfel nu te va asculta nimeni. Mergi la scoală, mergi la timp la muncă, nu băga droguri și așa vei ajunge și tu să privești de sus această cutie cu maimuțe. Primele trepte poate vor părea ușor de urcat, dar la jumătate vei fi lovit în cap, cu brutalite, și vei realiza că fraza anterioră este în realitate doar un pretext pentru a-ți măcelării semenii și propria sănătate mintală. În loc de gheață, pentru cucuiul dobândit vei încerca să folosești iubire, dar sunetele ruginii nu-ți vor fi vreodată de folos în acest sens, iar pisicile bipede te vor uita doar după o săptămână. În căutarea unei alte scări de bloc vei asculta sunetele unei ploi reci de iulie și vei călca în bălțile iluziilor minuscule pe care ai îndrăznit vreodată să le ai. Nu încerca să-ți privești chipul acolo unde ai pus piciorul, pentru că s-ar putea să vezi doar decorul amorf și vei înțelege tot ce nu poate fi văzut de ceilalți. Vorba lui Buddy Knox...

         Imaginează-ți că e din nou iulie 2014 și nu aveai prea multe cucuie.

Impresiile dezastrului

                  Poți să-ți bagi tradițiile in fund și să zici că e vorba de patrimoniu cultural! 

                Când realitatea este construită pe fundațiile acestor tradiții, problemele care apar sunt destul de serioase. Sunt apucături distorsionate de ignoranța unei nații și de fantomele unui trecut pe care foarte mulți înca îl regretă. Bunicul e încă foarte moracănos pentru aproape tot ce s-a întâmplat în 1989, dar uită că acum are termopane la apartament, mobilă de la Ikea și două operații reușite la activ, toate cu ajutorul banilor strânși de primul urmaș direct ce a plecat în străinătate. 

           Nepotul lui, în cel mai bun caz, e acum la oraș; ascultă Subcarpati, Golan și psytrance. Nepoata sa are cele mai mari impresii de model pe Instagram și refuză să se fută cu tovarășii frățiorului ei. Cei doi, evident, au și o mamă. O vezi pe micile ecrane, în reclame dedicate unui lanț fast food și îți zice sa vi acasă pe 26 decembrie. Copiii se bucură atunci când ninge de Crăciun, dar nu mai e la fel de amuzant atunci când orașul rămâne înzepezit și faci o două ore cu mașina până la cel mai apropiat mall. Ziduri albe, șoferii înroșiți de furie, vântul ce șuieră precum o piesă de la Soundgarden, natura pe care toți ceilalți o interpretează drept o pedeapsă și o voce la radio ce spune că a fost prelungit codul portocaliu. 

            E ușor să-i detești și pe cei de la radio, cu toate că nu-i vezi. Sentimentul se amplifică în contextul televiziunilor, mai ales dacă sunt foarte multe sub aceeiași ''umbrelă''. O ramură pretinde metode de educare și informare imparțială a publicului, cealaltă ramură vinde spoturi publicitare și clipuri muzicale, majoritatea aflate la granița cu pornografia. Pornografia e perfect in regulă atâta timp cât nu pretinzi că este cu totul altceva. (Acum, nepoata a văzut ultimul clip scos de Alina Eremia și se simte foarte inspirată în ceea ce privește viitorul apropiat. Nepotul a zărit o altă știre revoltătoare pe r/Romania și a mai rulat un cui. #rezist #duminicainpiata. Toate acestea sunt doar impresii.)             

            Lucrurile simple au fost contaminate in proporție de 99,9%. Somnul a devenit un refugiu, hrana a devenit un viciu, C2H5OH...medicament pentru un suflet ce n-a existat de la bun început, dar bărboși în haine aurite încă pretind mântuirea contracost a acestuia. 

                Totul a fost exploatat in scopuri personale. Evident că nu ale mele sau ale tale!         

Adevărul e o ruină

                   

                E foarte ușor să va pretindeți boemi cu suficienți bani în buzunare. Până la urmă vor ajuta la capitolul vestimentație, substanțe necesare și impresii de mari "hoinari". 

            Felul în care te privesc ceilalți va putea fi construit doar în acest fel. În ceea ce privește drogurile cu efecte serioase asupra sănătății, acestea pot fi folosite mult mai eficient dacă îți poți conștientiza irelevanța în univers. Problema socializării directe este că te va lăsa eventual cu o mahmureală existențialistă, iar trecerea anilor va accentua tot mai mult stările respective.   

              Zilele mohorâte și răcoroase sunt cele care aduc un sentiment sublim al intimității. Majoritatea va prefera sa evite timpul petrecut în aer liber, în special dacă norii lasă și câteva ploi. Vor încerca sa evite aglomerația din trafic, vor încerca să nu-și murdărească perechile pantalonii de la zara și vor evita alte chipuri încercate de nevroză. În astfel de fragmente ale realității, pe tine te va îmbrățișa doar calmitatea și vei putea privi decorul înconjurător, aproape detașat. Ți-ai dat seama că adevărul lor e doar o ruină, iar anumite decizii personale din trecut au fost destul de pripite. Și soarele îți face asta...ce nu vezi, e clar că nu mai există. 

             Poate că acum ar fi ajutat extrem de mult, însă au rămas doar foarte multe metode prin care sa fi ignorat și uitat de componente ale unui cosmos ce nu de mult părea atât de apropiat. Viața într-o căciulă, gânduri lucioase și nori de altitudine joasă (nu la fel de amuzanți precum cei din desene animate).

Cariile realității

                  Ai reușit să adormi de foarte puțin timp, însă realizezi că locul respectiv nu e pe placul tău. Te-ai trezit de câteva minute și ai dat naștere unei concluzii similare. Mâine a născut pe mâine și a uitat să anunțe restul planetei. 

                      Reflectezi asupra situației mai mult decât oglinda acoperită cu pastă de dinți și te întrebi de societatea în care te afli este atât de cariată. Decorul înconjurător este plin de ''dulcegării'' și oameni cu diabet tip II, dar probleme reale nu decurg de acolo. Ce este de fapt real? În vis, până și creierul poate să construiască locuințe la fel de solide precum cele ridicate în perioada comunistă. Au chiar și acel miros specific de apartamente abandonate studenților din provincie sau de la sate (asta dacă ne referim la Craiova). Ce este real? Chipurile din vise au de cele mai multe ori o trăsătură absentă de personalitate în comparație cu cele corespondente din viața reală; egoismul. Chiar și egoismul este o carie, dar lupta de trăi în fiecare zi nu o va putea plomba cu adevărat vreodată. Aici intervine sistemul tău nervos....

                     Cu puțin mai mult efort, poți să le atribui caracteristici ce lipsesc în mod obișnuit. Poate că e chiar scârbită de tine, dar la ora 03:00 dimineața va fi ființa care te iubește cel mult în acest univers. Poate că inteligența și dezvoltarea personalității lasă de dorit, dar înainte ca alarma să sune va fi cea mai interesantă persoană cu care ai discutat vreodată. Poate că ipocrizia și falsitatea sunt la ordinea zilei, dar acei oameni se transformă în pilonii de susținere ai moralității, imediat după ce ai reușit să ațipești la loc. Lista poate continua și ne nevoie de perfecțiune. Astăzi chiar te-a întrebat cineva despre acest concept și ai avut dificultăți în căutarea unui răspuns coerent. 

                    Cariile acestei realități aduc cu sine și acele dezamăgiri despre care ai mai vorbit de atât de mult ori. Tendința va fi mereu spre haos, iar eforturile de a schimba ceva vor fi tot mai obositoare odată cu trecere timpului. Amintește-ți că vei fi căutat cel mai des atunci când nu poți oferi nimic la schimb și toți vor avea impresia că e un drept al lor din naștere. 

                          Amintește-ți să mai vorbești cu pereții! Oh, deja o faci...

                       

                  

Sunetele ruginii

                Orice tentativă de a impresiona își pierde sensul dacă nu este nimeni în preajmă. Și totuși, majoritatea semenilor vor încerca să acționeze astfel de-a lungul vieții. 

             Imaginează-ți că încerci să gătești, iar ca ingrediente ai cântece de la Etta James, diferite ramuri științifice și o atitudine ce nu îți permite să dormi noaptea. Ei bine, pentru asta vei avea nevoie în primul rând de un castron și acel castron va fi o capitală zgomotoasă, urât mirositoare și înstrăinantă. Vor fi extrem de importante și următoarele condimente: 7 ani de stres, 4 saci cu sticlă pisată și câteva luni petrecute în derivă (după gust). Odată făcut amestecul, acesta va fi lăsat 24 de ore la macerat, apoi ținut 12 ore într-un cuptor de asfalt, preferabil la o temperatura de 30 de grade Celsius. Rezultat întregului proces va o zi o lipsită de inspirație și un chip ce ți întipărește pe retină precum o stea ce în curând va deveni supernova. Încearcă să pictezi asta....

              Trendurile se schimbă odată la câteva luni și mai mereu va fi vorba despre ceva odios. Astăzi vorbim recesiune, maine ne-am înjurat pe dubstep, poimâine...pulpe de rockeri la grătar cu garnitură de mustață căruntă și trei trandafiri. Le-ai supraviețuit pe toate și ai crezut că nu te mai poate impresiona nimic. Problema este că o furtuna s-a mișcat în sens retrograd, iar fulgere asociate te-au lovit de această dată cu o precizie aproape chirurgicală. Acum ai rămas paralizat pe câmp și aștepți să cadă câțiva litri/mp. Poate că starea cumplită de disconfort va fi astfel alinată.  

            Bolile autoimune sunt reacții exagerate ale sistemului imunitar ce afectează diferite țesuturi ale corpului, iar consecințele psihologice apar în special dacă persoana devine stigmatizată de societate. În abstract, și ura de sine poate fi considerată o boală autoimună, fiindcă ajunge să-ți saboteze ale vieții de zi ce ar trebui să decurgă fără probleme. Medicamentele ar putea fi mult mai eficiente în această situație, dar de cele mai multe ori te alegi cu versiunile ieftine, contrafăcute și foarte amare. În schimb, pastilele foarte scumpe crează și dependentă, iar până la următoarea doză o să simți cum piere orice sens. 

           Cum poți să te gândești la revoluție, chiar și minoră, dacă viscolul s-a cazat în cutia ta toracică..

Sevrajul universului

                Maratonul s-a încheiat!

             Te afli deja de câteva ore în pat și simți cum abdomenul tău se transformă într-o prăpastie. Așternuturile par a fi făcute din glaspapir, iar inima încearcă să evadeze din pieptul tău precum un gândac prins într-o chiuvetă cu apă tot mai fierbinte. Ai încercat să adormi, dar ți-e frică să nu mori înecat în propria sudoare și ți-e frică tot mai de tot ceea ce te așteaptă în ziua următoare. Acum, nimic nu o să te ajute cu tot prin ce treci. A sosit moment să îmbrățișezi, să îmbrățișezi semiîntunericul și nălucirile ce se ascund în acesta....

              Acum te-au prins! În fața apar insulte pe ritmuri orientale și fragmente de amintiri din trecut ce par să te strivească. Îți justifici deciziile prin universul ce pare că te-a abandonat de prea multe ori. Universul nu are ceva personal cu tine, dar se extinde constant și tu ești o galaxie ce poate în viitor o să mai vadă doar lumina altor câteva galaxii. O voce îți spune că ego-ul este ca orice altă galaxie; la prima vedere poate părea vastă, însă dacă aduni toată materia la loc, nu va deveni o stea, ci o gaură neagră supermasivă. 

              Insultele încetează și brusc te trezești în lacul lui Don Juan. Nu ști să înoți, așa că te afunzi tot mai mult; nu înțelegi de ce poți totuși să respiri, dar pești din jurul tău par a fi morți ca atunci când cineva i-ar fi lăsat pe uscat. Chipurile celor cunoscuți încep să apară în jurul tău și ocazional te simți de parcă chiar ai fi înconjurat de oameni în carne și oase. Ei nu mai sunt și acum ai ajuns blocat pe fundul lacului, unde aștepți că măcar universul să-ți vorbească și să-ți țină companie. 

                  Poate că era mai bine să nu te fi grăbit să pleci din clădirea cu gratii anti-sinucidere, poate trebuia mai să te lași iubit de o prostie ambulantă și cvasipermanent pictată, poate era mai bine să fi ascultat doar versurile...          

Asta-i un galben desaturat

In care ma termin si te urmesc, in ochii tai privesc cum reactionezi... Iti tii respiratia, procesezi, accepti si te prefaci ca nu doare. Te prefaci ca nu auzi, te prefaci ca nu a existat chestia aia...
Chesti aia ce o numesti tu drama altuia, indiferent ce nu ti-ar conveni, cuvintele mele depresive te fac sa te scapi de pe ata pe care o numesti tu cariera ,macar pentru o secunda dar tie nu iti place. Energii negative pentru tine eman, si vibe-ul ti-l stric... Asa ca taci si prefate ca eu sunt de vina pentru pornografia ta ce-o numesti profit.
   Oameni multi pe bulevard, cetateni in reluare... Fete ce prind iar viata cand traiesc prin primsa unei sticle legale de  dezamortile spirtuala

Siii...

Nu-mi sa cred, prea bronzat cu inceput de vandut ieftin scriu intr-un mindset destul de tulburiu dar stai!.  Aici e drama de care sunt dependent, aroma ei ma trezeste intr-o dimineata cu o scarba de rutina imprevizibilului. Rutina imprevizibilului creeaza anxietatea rutinei zilnice ce propaga in jurul meu personaje critice ce-si dau cu parerea despre viata si bani. Dar asta sa fie oare? Oare ce sa intamplat cu sentimentul de-mi dau drumu peste tine cititorule toate dramele mele adolescentine, ce ma lasa mai usor decat o zii munca.
   Asta-i o lume de papusi cu sfori! Si dupa sfori...Incerc sa ma pacalesc ca vreau sa le merg pe drum. Atatea idei merg zilnic spre mine dar eu ma feresc de ele...

Oboseala și umbra

            Nu mă așteptam să te mai vizitez prea curând și îți spun sincer că nu am venit cu prea mult entuziasm. Acesta este unul dintre acele momente pe care aș vrea să le detest, dar nu mai am energia necesară. Brusc, totul pare fad și îmi doresc doar să fiu transportat rapid într-un alt loc.
            Fără interacțiune socială, fără planuri cu șanse mici de realizare și rețineri inutile. Astăzi vreau doar să văd norii și să uit de anumite responsabilități. Astăzi vreau să uit temporar și de existența ta, însă doar pentru a-ți face un foarte mai bine. Când ești plictisit, devi și un om extrem de plictisitor. Am nevoie de o cameră goală, anestezice și foarte multe ore de somn. Mă sperie gândul că starea mea nu se va schimba deloc după...
           Ce am să mă fac în această situație? Voi încerca din răsputeri să nu dau și vina pe cineva, apoi voi încerca să mă prefac interesat până în clipa în care chiar îmi va păsa din nou de tot ce se întâmplă.  Nu am o concluzie de tras! Prefer să transpir doar dacă știu că vor exista copaci rupți din rădăcini. Timpul e limitat de lipsa tuturor de organizare. Trezește-mă atunci când îmi vei da mai multă importanță și chiar mai multe de atât..
           

Noaptea fugarului

                 Ai închis din nou ochii și apoi te-ai trezit într-un loc în care totul pare foarte real, dar extrem de absurd. Te simți la fel pe interior, arăți la fel în oglindă și gândești în aceeași progresie auto-distructivă. Totuși, lumea exterioară nu pare a fi în regulă. Arunci o privire pe geam și observi sute de chipuri distorsionate și cât se poate de înspăimântătoare. Buzele lor rostesc cuvinte greu de înțeles, însă motivațiile pot fi intuite fără a depune un efort prea mare. E necesar să cercetezi mai bine, așa că începi să te aventurezi printre ei...
                Universul lor pare fi construit din clădiri imense, cutii metalice de diferite culori și tot felul de încăperi cu entități îmbrăcate în alb. Crezi că ar putea să le fie superiori într-un fel?  Unele chipuri pot fi zărite pe cele mai înalte clădiri, precum și pe marginile potecilor de piatră, dar nu par a fi din același univers, fiindcă ochii acestora judecă într-un mod foarte subtil. Mergând mai departe, observi că există plante, dar și alte vietății în lumea lor. Unele se deplasează prin aer, altele secretă o anumită substanță prin orificiile dorsale, iar altele încearcă să le consume pe cele ce se deplasează prin aer. În anumite locuri poți să observi și adevărați munți, dar mirosul îți amintește de cele trei zile când n-ai fost capabil să-ți faci un simplu duș.
                 Toată expediția te face să-ți amintești și universul tău. Este acel loc unde peisajul împărtășește o liniște caldă, iar cei ce te înconjoară nu par a fi doar fantome indiferente din carne alterată. Brusc, închis din nou ochii și te trezești de unde ai început. Ești prins într-o altă zi umedă și rece, iar strada îți sugerează că diminețile sunt decorate cu pensionari, petrecăreți debusolați și oamenii ai străzii ce caută prin tomberoane. De data aceasta nu ai unde să mai fugi....

Te rog să te oprești...

           Minunat! Acum mă simt din nou de parcă aș avea 14 ani. E surprinzător cât de mult poate să te influențeze un vis foarte simplu, dar realitatea poate fi chiar mai deprimantă uneori. Răspunsul a fost mereu acolo, așa că acum sunt nevoit să mă lupt cu tot ceva urma. Cum am spus în trecut, e important să ști când să taci și e important să ști când să te prefaci!
            Nu am înțeles de ce foarte multe persoane s-au comportat într-un anume fel...și nu înțeleg de ce persistă în atitudinea respectivă. În același timp, pot să realizez că eu nu am cu ce să ajut. Eu sunt doar cel ce privește norii și ceața, iar uneori mai fac și câte o glumă proastă. În schimb,
t.................................................................................................................................................................
..................................................................................................................................................................
..............................(text șters din motive raționale)...................................................................realizez că nu există un loc real pentru mine acolo. Acum că mă gândesc mai bine, simt cum deja al meu se fragmentează în miliarde de particule. Apreciez faptul că dreptul la imaginație este încă legal și voi putea să ascult foarte personal o piesă de la Atlanta Rhythm Section. Minunat! Acum mi-am dat seama că este o competiție, însă nu va fi una reală dacă eu nu voi participa.
           M-am împăcat cu anumite aspecte ale vieții în ultimii ani și am epuizat aproape toate așteptările posibile. Aș vrea doar să nu fiu uitat...cel puțin în anii ce urmează. Frecvențe Diferite a luat naștere din ideea de a avea o oglindă a sinelui.
           Acum, vorbesc despre o altă persoană și nu vreau să fie învăluită de toate trăsăturile mele negative...

Abisul şi pustietatea

                      Orizontul este construit din compromisuri, mai ales în oraşele foarte mari. Răsărituri şi apusuri, poţi să le observi clar pe cele mai late bulevarde, precum şi din acele locuri facilitate de contul bancar. Ei  nu ştiu cum să atragă mai multă ură, tu realizezi că ai fi pierdut indiferent de alegerile din trecut. E în regulă să doreşti ceva nou, însă dimineţile te-ar fi primit cu aceleşi imagini dezolante.  

                       Te trezeşti la fel ca în orice altă zi! Ceilalţi te-au privat de somn şi nu mă refer doar la oamenii cu impresi materialiste. Sunt şi vocile din capul tău... Te îndeamnă, te critică, te aruncă în abisul suprem şi te fac să-ţi fie teamă de orice decizie posibilă. Poate că astăzi ar fi trebuit să rămâi în pat! Poate că astăzi vei avea parte de cele mai apocaliptice dezamăgiri şi va fi doar vina ta! Ce zici de un alt scenariu?  Genetica te-a făcut să fi nemulţumit la rândul, apoi a încercat să te consoleze cu ideea de sfârşit iminent. Astăzi te-a tăvălit cu restul porcilor, ieri ai stat cu martirii la măsă, mâine vei număra secunde prin crăpăturile tavanului din propria casă. Sentimentul de final va fi acelaşi; unel ce te va face să ai îndoieli faţă de tot ce te înconjoară. Dacă poţi să te prefaci, ar fi bine să rămâi! Dacă şti pe cine placi, ar fi bine să dispari! 

                      ''Ce reprezintă pesimismul pentru o persoană ce a încercat să înţeleagă universul sub toate formele posibile? O comoară blestemată, dar infinit de preţioasă ?! Viaţa este enigma ce se pierde pe holurile timpului, chiar dacă timpul fuge şi lăsă în urme doar grămezi de oase...Te rog să nu ai aşteptări, te rog să nu plângi! Te rog să nu crezi că se va termina cu bine, dar ai o mică libertate de a putea încerca...''

                         

Baricadat împotriva proprie voințe

                     Izolarea îți degradează simțul artistic și nici măcar nu trebuie să fi artist pentru a trece prin asta. Zile și săptămâni la rând, toate trăite prin contacte marginale cu realitatea, nu fac decât să te înstrăineze tot mai mult. Oricum nu ai de ales!  Ești în acel punct al vieții în care ajungi să te simți vinovat pentru că ai prea mult timp la dispoziție, iar ceilalți se plâng (în momentele în care mai apuci să schimbi câteva cuvinte cu ei). 

                     De multe ori sunt doar aspecte puerile, dar fiecare avem propriile motivații, mai mult sau mai puțin egoiste. Câteva exemple vociferate în acest sens:

1.  '' Lumea nu se învârte în jurul tău și nu poate să decurgă situația așa cum vrei tu! '' - poate să însemne că o anumită persoană nu te place, sau nu te mai place atât de mult
2. '' Nu putem să ne vedem astăzi! Nici mâine! Nici poimâine! Te anunț eu când...'' - poate să însemne că o anumită persoană se confruntă cu factori externi de presiune, sau îți preferă compania în porții dietetice
3. ''Nu am timp'' - poate să însemne că ești la baza listei unei persoane, atunci când subiectul reprezentat este petrecerea timpului liber

                         În astfel de situații ești nevoit să te întorci între cei patru pereți. Nu contează câte ore te-ai plimbat prin parcuri! No contează câte ore te-ai pierdut pe bulevarde și străzi zgomotoase, fiindcă la sfârșitul zilei vei fi nevoit să încui din nou bine ușa. Repetiția este mama învățăturii, sora rutinei și iubita monotoniei cu tendințe sinucigașe. Câte seriale, documentare și filme să mai privești? Câte articole și cărți semi-plictisitoare să mai citești? Totul devine fad la finalul zilei, așa că personalitatea începe să se erodeze încet, dar sigur. În doar câteva luni poți ajunge dezinteresat de tot ce obișnuia să te fascineze, iar cei din jurul tău vor observa, însă nu te vor ajuta mai deloc.  Mulți vor spune că ești negativist, limitat și antisocial, apoi vor pretinde că ei au găsit un echilibru real în viață.
                     '' Dar tu mi-ai spus acum ceva vreme că lumea nu se învârte în jurul meu, iar timpul tău este limitat! Tot tu îmi reproșezi că acum viețuiesc la marginea universului cunoscut?! ''
                     Subiectul ipocriziei a fost discutat de foarte multe ori, dar se naște un scenariu foarte periculos în clipele  amesteci și narcisism, și aroganță, și prea multe droguri.

                       
      

Aș vrea să fiu la fel ca tine, la fel ca voi

               Aș vrea să fiu la fel ca tine, la fel ca voi. De cele mai multe ori nici eu nu reușesc să înțeleg problemele personale de comportament. Știu doar că totul s-a declanșat cu mai bine de 10 ani în urmă. Poate este chimia cerebrală, poate este semnul zodiacal, poate universul înconjurător, dar cel este doar o idee tâmpită. Mă doare spatele și multe altele..

               E ciudat să te simți stricat constant, în mijlocul unui colectiv de 2000 de oameni la vârsta de 24 de ani. Oricum nu este cu mult mai diferit față de o zi obișnuită din perioada liceului. Noi nu suntem o familie! Tot ce ne aduce cu adevărat împreună este naivitatea și nevoia sclipicioasă de a supraviețui în secolul XXI. Aș vrea să nu mai scriu în continuare acest text, iar cei din să nu mă mai întrebe dacă sunt în regulă. Aș vrea să nu mai fiu privit drept un ciudat de oameni din jurul meu, vechi sau noi. Aș vrea ca singurele justificări ale toleranței lor față de mine, să nu mai fie capacitatea de a empatiza și faptul că uneori mai și gândesc. Aș vrea să știu cum pot schimba toate aceste..

               Aș vrea să nu mai am emoții atunci mă întâlnesc cu prieteni pe care nu i-am mai văzut de mai bine de o săptămână. Să nu-mi mai fie teamă ca poate vor avea un comportament foarte rece și îmi vor dori dispariția imediată din același perimetru. Ar fi drăguț să nu mai am coșmaruri aproape în fiecare când reușesc totuși să adorm. Aş vrea să nu mă mai gândesc atât de des la o imediată nulitate a existeţei. Mi-ar plăcea ca pasiunea mea să nu mai fie principalul motiv pentru care nulitatea nu se materializează. Aș vrea să înțelegi ce simt pentru tine și apreciezi, indiferent cât de putred ar fi tot. Aş vrea să exişti în primul rând...Aș vrea că măcar personalitatea să nu mai constituie un motiv de respingere. Nu mai vreau să simt nevoia de a lovi oameni pe stradă și nici propria reflexie din oglindă. Aș vrea să nu mai ascult Soundgarden și să pot aprecia prezentul fără a mai conștientiza că totul totul o să piară, mai devreme sau mai târziu. Aș să privesc tot mai puțin prin ceilalți. Aș vrea să-i pot aprecia mai mult pe cei apropiați, cel puțin până nu vor dispărea, într-un fel sau altul...

                  Aș vrea ca în timpul liber să nu mă mai trezesc la ora la care alți oameni au spatele rupt de muncă. Aș vrea ca în camera mea să nu mai mai miroase a bodegă și să nu se mai consume la fel ca într-una. Aș vrea ca cineva să înțeleagă complet..

                   Aș vreau să fiu ca tine...

                                                                   

           

Nu ai dovedit nimic..

   E aproape decembrie și tot n-ai reușit să dovedești nimic.
   Dacă există ceva sau cineva ce ne-a abandonat pe toți, îl înțelegi perfect...
   De foarte mult timp ești tentat de acest gând!
   Poate cel mai greu este să  realizezi că oricum nu are nici un sens.

   Au trecut aproape patru ani și tu tot n-ai reușit să înțelegi nimic.
   Încăpățânarea ta a depășit toate limitele, dar așa este când porți și ochelari de cal
   Când totul se va prăbuși în flăcări, doar tu ai să pierzi..
   Eu voi fi mereu, nicăieri și peste tot în același timp.
  
   Te-ai trezit de dimineață și tot n-ai reușit să dovedești nimic...
   Ai înfruntat iar râurile de oțel și pe toți cei ce te judecă silențios din panourile publicitare,
   Fără să pricepi că totul este doar un montaj lipsit de originalitate.
   Acum dependențele sunt doar la câteva ore distanță, precum și cei nerecunoscători.

   N-ai dovedit că meriți afecțiune în timp ce al alții au demonstrat că nu merită nimic,
   Dar tu te întorci la ei de fiecare dată pentru că sinele este doar un alt mormânt.
   Uneori ajungi în punctul în care  mai poți să-ți îmbrățișezi decât aparatura electronică...
   Și plapuma cu miros de scrum, în zori.
  
   De noapte și de așteptări inutile nu aci cum să scapi,
   Ea s-a retras în utopia proprie, el a rămas în infernul urbanistic.
   Ești stricat! Ești stricată! Toți suntem stricați și de acum în acolo este mult prea târziu!
   Chiar n-ai dovedit nimic cu asta sau vreodată..
   



   
   

  

Suflet fără de odihnă (anii 90)

                    SUFLET FĂRĂ DE ODIHNĂ, BUCURĂ-TE DE TINEREȚEA TA
                                                                                                                    'Eddie Vedder'

              Cred că prima amintire este cea în care bunica și mama mea, pur și simplu m-au trezit într-o noapte și mi-au dat lapte cu biberonul, cu toate că dormeam atât de bine și nici măcar nu-mi era foame. Am golit oricum toată sticla. Îmi amintesc că nu la foarte mult timp după am vomitat doar lapte pe noptieră, și o parte dintre picături au rămas uscate acolo mai bine de doi ani. Cel puțin pare foarte mult timp..

             Îmi amintesc de faptul că era mijlocul verii, dar în toamnă urma să fiu trimis la grădiniță. Nu am suportat ideea, și nici grădinița atunci când eram acolo. Nu suportam să fac bastonașe și toate cele. Îmi amintesc cum la început loveam fetele cu jucării și mă uitam sub fustele lor. Ce pot spune, erau fascinante dar asta nu m-a scutit de bătaia ce am primit-o acasă ca urmare reclamațiilor primite de la părinți. După un timp am început să petrec mult mai mult timp cu fetele, Cel puțin cu ele nu era competiția de a deține cea mai scumpă jucărie, sau ce meserii prestigioase avea părinții. Îmi amintesc de faptul că ascultam la ușa cancelariei și apoi alergam prin toată clădirea cu o roabă roșie de plastic. 

           Atunci au fost și începuturile pasiunii pentru meteorologie, dar toți aveau impresia că doar nu sunt atent la lecții. Îmi amintesc de o fată cu probleme. Nu mai știu sigur dacă suferea de o anumită formă de autism, dar nu se dezlipea de mine. Ea mă lega la șireturi pentru că eu nu aveam nici cea mai vagă idee. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea până în prezent, dar sper din tot sufletul că este bine. 

            Îmi amintesc de primul contact cu televiziunea prin cablu și în mod deosebit de ...CARTOON NETWORK. Îmi amintesc de toate desenele pentru că au crescut în același timp cu mine. Îmi amintesc de Dexter, Powerpuff Girls, Two Stupid Dogs, Batman, Johny Bravo Ed, Edd, and Eddy, iar lista poate continua. Să nu mai zic de cele clasice precum Looney Tunes, Tom&Jerry și cam tot ce a fost scos sub numele de Hanna-Barbera. Multe din desenele noi ce au apărut în perioada respectivă au fost rezultatul unei emisiuni-campanie ce se numit ''What a Cartoon''. Imi plăcea foarte mult piesa de pe genericul de început, dar am realizat doar peste mai mulți ani că era undeva în zona de punk-grunge ca și gen.

            În mod vag îmi amintesc că la posturile străine de muzică se difuzau trupe precum Soundgarden, Pearl Jam, Nirvana. Atunci nu înțelegeam ce-i cu ele, dar în prezent le iubesc. În 1996 Soundgarden încă funcționau ca trupă, dar n-au putut să suport cea mai difuzată piesă a lor: Black hole sun...Îmi amintesc de faptul că aveam foarte mulți șoareci în casă și ocazional chiar șobolani. Îmi amintesc de robinetul defect ce-l vedeam în fața unui bloc de fiecare dată trebuia să merg la grădiniță și îmi era frică să nu murim toți înecați. 

                  Îmi amintesc că problema mea cu amigdalitele s-a înrăutățit în anul respectiv. Iarna, odată la două săptămâni aveam șosete cu oțet în picioare, cartofi calzi la gât și fundul ciuruit de injecții. E dificil să te bucuri de zăpadă atunci când ai voie s-o vezi doar pe fereastră...Pe timpul verii, odată la două săptămâni îmi exploda sistemul digestiv. Nu puteam să mă bucur de fructele coapte sau nu, mâncate împreună cu copii mai mari, în corturi improvizate din covoare. Îmi amintesc că uneia dintre fete i-am aruncat de două ori cu pământ pe cap în mai puțin de trei zile și tot de două ori mi-am luat bătaie. Când eram sănătos, era totul în regulă. 

             Una dintre cele mai frumoase amintiri datează din ianuarie 1997, când tata a fost plecat o săptămână în delegație iar șa întoarcere a adus o plasă cu dulciuri și o figurină cu Batman. Să nu mai spun că la nici o oră după, a început să ningă și nu s-a oprit aproape trei zile consecutive. Îmi aduc aminte de colecția de casete cu Vacanța Mare, și chiar dacă nu înțelegeam eu toate glumele, erau cât se poate de amuzante. Ce simplu era totul pe atunci, sau nu. Îmi amintesc și de momentele în care făceam ''trăznăi'', iar că pedeapsă îmi erau scoase toate posturile de desene animate, și mi se făcea super-morală. Uneori aș zice că exagerată pentru un copil de 4..6 ani...Îmi aduc aminte de furtuna de grindină ce a lovit orașul în iunie 1997. Probabil că unul dintre cele mai înspăimântătoare sunete auzite vreodată...Iarna ce a urmat a fost mai dificilă ca urmare a lipse de provizii, iar parizerul era un lux pentru cei mai mulți dintre noi. 

                 Îmi amintesc imagini cum bombardamentele din Serbia, prezentate de Esca la știrile de ora 7 seara când toată familia lua masa împreună. Nu înțelegeam ce însemna masacrul de la Srebrenica, sau ce era acela un masacru..

                Îmi amintesc de microbul socio-cultural ce începuse să explodeze în perioada respectivă. Manelele! Nu mi-au plăcut de prima dată când le-am auzit și ma deranja că se răspândiseră peste tot, inclusiv la mine în familie. Îmi amintesc de infama casetă roșie ce tot timpul o ascultau ai mei. Era o casetă cu manele și hip-hop românesc. Printre piesele de hip-hop regăsite ulterior: Paraziții - Bagabonții 99, BUG Mafia - România, La Familia cu Brugner - Prinși în joc. De fiecare dată când începea una din aceste aceste piese, ei derulau caseta chiar dacă pentru mine suna mult mai interesant. Îmi amintesc faptul că de multe ori îmi pierdeam vremea pe la vecini și le mâncam mâncarea. Îmi amintesc că atunci când tata nu era beat sau mahmur, mergeam cu el la pescuit și eram fascinat pur și simplu. Revenind la vicii, chiar dacă atunci le detestam, în prezent nu sunt cu mult prea diferit..

               În 1998, îmi amintesc piesa Ți-am dat un ineeeel de la Holograf și era chiar destul de plăcută urechilor pe atunci. Tot în 1998 am început să desenez tabele și simboluri meteo pe hărți fictive, precum cele ce le vedeam la TV în rubricile meteo. Chiar dacă nu prea înțelegeam ce zice, Florinela Popa, acum Georgescu era precum un mentor. Viața poate să fie fascinantă uneori dat fiind faptul ca 18 ani mai târziu ea mi-a coordonat lucrarea de disertație, iar acum lucrez în domeniu. 

                Îmi amintesc instantaneu că după primele episoade difuzate cu Ed Edd n Eddy din 1999, am fost fascinat de stilul lor de viață, imaginație și glume. Am vrut și eu să fiu la fel, dar toți de pe strada mea ce erau de o vârstă similară cu mine începuseră să se transforme în ceva neplăcut. Cred că acela a fost primul indiciu al înstrăinării și sentimentul de singurătate ce urma să se materializeze peste ani. Îmi amintesc de momentul când mama era să paralizeze din cauza unui efort fizic spontan...

                  Îmi amintesc de operația de scoatere a amigdalitelor, cât și prima anestezie. Îmi amintesc imaginea Craiovei privită de la etajul 8 sau 9. Era fascinant de mare. În drum spre Craiova, îmi amintesc că șoferul a pus pe casetofon o piesă de la Valahia. Îmi aduc aminte de ASIA, Andre, Animal X, 3 sud est...Le-am detestat muzica atunci la fel cum o detest și în prezent. 

                   Îmi aduc aminte de bunicul meu ce mă lua cu el în piață și mâncam mici, sau atunci când mă trezea indiferent din ora din noapte să-mi arate dacă se întâmplă ceva fascinant cu vremea. Avea mereu pachetul de Carpați cu el. Îmi amintesc primul trimestru de școala primară și că primul calificativ a fost cel mai jos...o bulină albastră. Din prima săptămână tot ce am vrut era să vină mai repede vineri după-amiaza. Îmi amintesc că în toamna din 1999 o întrebam constat pe mama mea când o să ningă. Eram obsedat, dar cu motive întemeiate. Urma prima iarnă în care nu m-aș fi îmbolnăvit dacă aș fi stat pe afară. Îmi amintesc că într-un final a căzut și prima zăpadă pe 20 decembrie. M-am trezit de dimineață ca să pot profita de ea cât mai mult, iar când mai intram să mă încălzesc priveam la matinalul cu Teo și Mircea Badea de pe Antena1, împreună cu ai mei. Ei anunțau tot mai multă zăpadă.

                  Crăciunul ce a urmat a fost probabil și cel mai frumos din viața mea. Totul era alb afară,  și suficient de frig încât să rămână așa. Bradul împodobit, plin de bomboane și mai multe cadouri ca în orice alt an. Puteam să mănânc fără mi se întâmple nimic, nu trebuia sa mai am cartofi puși la gât. A doua zi au venit finii în vizită, și acela a fost momentul când am realizat că nu suport oameni beți, gălăgioși și proști cu muzica dată la maxim. Brusc au apărut și alți musafiri, fapt ce a îngreunat și mai tare orice formă de comunicare. Atunci când unui copil de 6 jumate i se pare non-sens ce discută ei...Îmi amintesc prognoza ratată de pe 30 decembrie, și panica de la TV legată de venirea apocalipsei odată cu noul mileniu..Îmi amintesc că pe 31 decembrie la 8 dimineața mă plimbam singur la mine pe stradă și a început să ningă abundent. Minunat, zăpadă de revelion, nu cred că aș fi putut să cer altceva mai mult, dar m-au pus să dorm în după-amiaza ce a urmat.

                   Când m-am trezit pe la 5 după-amiaza se așezase deja un strat consistent, și încă ningea. Am luat-o pe bunica să ma ducă prin oraș pentru a vedea fulgii în lumina decorațiunilor pus de primărie, așa cum făceam în iernile când constituia una dintre printre ocazii de a ieșii pe afară..Mi-e dor de tine. Înapoi acasă, îmi aduc aminte că după cina de ajun de revelion, priveam toți pe protv emisiunea specială de la vacanța mare, iar apoi tatăl meu a dispărut cam 30 de minute. La întoarcere ma scos afară, și mi-a arătat un om de zăpadă foarte mare. Am început să plâng în hohote pentru că mi-a stricat zăpada, și la scurt timp după l-am dezmembrat amândoi. Zăpada era la locul ei acum..

                  Îmi amintesc că doar la câteva secunde înainte de anul 2000, am văzut primele artificii din viața mea, și apoi am trecut în noul mileniu. Îmi amintesc cum nu la mult timp după totul a început să se degradeze pe toate planurile...

                   

      

                   

Ultima zi de vară (același nimic)

                   În ultima zi de vară, soarele o să-ți ardă cel mai tare pielea. În ultima zi de vară ai să vezi cum cerul ia foc, iar insecte se vor îneca rapid. La final nu va mai rămâne decât frigul...
 

                    Dezamăgirea este unul dintre cele mai frecvente sentimente regăsite la specia umană. Și de ce n-ar fi? Mereu e cineva acolo care poate să-ți inducă starea, dacă nu chiar și cel ce apare de atât de multe ori în fața ta când te privești în oglindă. Dezamăgirea este precum cheia de la o garsonieră jegoasă, ce accidental ți-a căzut în scurgerea de la cadă, și acum ești blocat pe interior. Știu că e ciudat să ți se întâmple asta chiar în contextul în care tot ce ai fi vrut, era să ieși afară. 

                    Furia constituie momentul în care ai realizat că nu ți-ai făcut o cheie de schimb, și nu mai e nimeni altcineva care să aibă o dublură. Nu ai altă soluție atunci decât să spargi ușa cu piciorul și să pleci cât mai grăbit, indiferent de consecințele de după. Într-un final reușești să te întorci, și realizezi că nu mai aveai nimic din tot ce îți era drag. Atunci intervine starea de cătrănire, când nu-ți mai rămâne nimic altceva de făcut, în afară de a dormi. Suspectezi ceva, dar visele sunt cele care îți dezvăluie cu adevărat faptul că nimic n-a fost cu adevărat al tău și nici nu va fi vreodată..

              Chiar dacă ultimele rânduri scrise par absurde, sensul acestora constituie un model psihologic similar cu al multor persoane din prezent. Nu este dificil să ajungi în acel punct pentru că de cele mai multe ori ai nevoie doar de un bilet "dus". Nu este dificil să înțelegi prea multe aspecte, dat fiind faptul că atunci când privești de cele mai multe ori în jurul tău conștientizezi că n-ai de ales. Poți deveni un soi de monstru din nevoia de a supraviețui, dar acesta reprezintă mereu primul pas și apoi devine un cerc vicios în felul următor...
                   Ești dezamăgit de cei apropiați sau de cei ce ai vrea să-i ai aproape! Ești dezamăgit de tine pentru că mereu ajungi la concluzia că tu ai fost de vină pentru nerecunoștința lor, indiferent de eforturile făcute. Mereu e vina ta! Ești furios pe faptul că oameni îmbrăcați la costum aproape că mor înecați cu friptură și vinuri scumpe, în timp tot ce tot tu trebuie să-i ajuți pe cei nevoiași chiar dacă ți se rup tenișii din picioare, și de cele mai multe ori ai în coșul de cumpărături doar o pâine feliată! Ești furios amintindu-ți de toți cei care te-au desconsiderat încă din copilărie, și cel mai probabil au vrut doar să te bată și să te scuipe-n față. Ești furios și din cauza celor ce ar fi trebuit să-ți ofere o educație, dar n-au știut decât să te desconsidere și ei la rândul lor.
                 Ești cătrănit pentru că fiecare dintre ființele ce le considerai cele mai frumoase, dispărea precum o picătură de apă pe asfaltul încins. Uneori tot ce-ți mai rămâne e să aștepți, o viitură ce cu puțin noroc o să radă tot ce te înconjoară. Ești cătrănit pentru că mereu te simți cu un pas în urmă indiferent de ce ai reușit. Cineva cu m-ai multă speranță decât mine a comparat oamenii cu florile, și eu i-am spus că aș prefera să fiu un cactus. Ești cătrănit pentru că de foarte mulți ani ai încercat să fi mai mult decât un decupaj de carton, dar străzile goale și tavanele ți-au ținut cel mai mult companie.

                  Unde ești tu omule cu linguri?