Saturday, November 11, 2017

Abisul şi pustietatea


                      Orizontul este construit din compromisuri, mai ales în oraşele foarte mari. Răsărituri şi apusuri, poţi să le observi clar pe cele mai late bulevarde, precum şi din acele locuri facilitate de contul bancar. Ei  nu ştiu cum să atragă mai multă ură, tu realizezi că ai fi pierdut indiferent de alegerile din trecut. E în regulă să doreşti ceva nou, însă dimineţile te-ar fi primit cu aceleşi imagini dezolante.  
                       Te trezeşti la fel ca în orice altă zi! Ceilalţi te-au privat de somn şi nu mă refer doar la oamenii cu impresi materialiste. Sunt şi vocile din capul tău... Te îndeamnă, te critică, te aruncă în abisul suprem şi te fac să-ţi fie teamă de orice decizie posibilă. Poate că astăzi ar fi trebuit să rămâi în pat! Poate că astăzi vei avea parte de cele mai apocaliptice dezamăgiri şi va fi doar vina ta! Ce zici de un alt scenariu?  Genetica te-a făcut să fi nemulţumit la rândul, apoi a încercat să te consoleze cu ideea de sfârşit iminent. Astăzi te-a tăvălit cu restul porcilor, ieri ai stat cu martirii la măsă, mâine vei număra secunde prin crăpăturile tavanului din propria casă. Sentimentul de final va fi acelaşi; unel ce te va face să ai îndoieli faţă de tot ce te înconjoară. Dacă poţi să te prefaci, ar fi bine să rămâi! Dacă şti pe cine placi, ar fi bine să dispari! 
                      ''Ce reprezintă pesimismul pentru o persoană ce a încercat să înţeleagă universul sub toate formele posibile? O comoară blestemată, dar infinit de preţioasă ?! Viaţa este enigma ce se pierde pe holurile timpului, chiar dacă timpul fuge şi lăsă în urme doar grămezi de oase...Te rog să nu ai aşteptări, te rog să nu plângi! Te rog să nu crezi că se va termina cu bine, dar ai o mică libertate de a putea încerca...''

                         

Saturday, September 9, 2017

Baricadat împotriva proprie voințe


                     Izolarea îți degradează simțul artistic și nici măcar nu trebuie să fi artist pentru a trece prin asta. Zile și săptămâni la rând, toate trăite prin contacte marginale cu realitatea, nu fac decât să te înstrăineze tot mai mult. Oricum nu ai de ales!  Ești în acel punct al vieții în care ajungi să te simți vinovat pentru că ai prea mult timp la dispoziție, iar ceilalți se plâng (în momentele în care mai apuci să schimbi câteva cuvinte cu ei). 
                     De multe ori sunt doar aspecte puerile, dar fiecare avem propriile motivații, mai mult sau mai puțin egoiste. Câteva exemple vociferate în acest sens:

  1.  '' Lumea nu se învârte în jurul tău și nu poate să decurgă situația așa cum vrei tu! '' - poate să însemne că o anumită persoană nu te place, sau nu te mai place atât de mult
  2. '' Nu putem să ne vedem astăzi! Nici mâine! Nici poimâine! Te anunț eu când...'' - poate să însemne că o anumită persoană se confruntă cu factori externi de presiune, sau îți preferă compania în porții dietetice
  3. ''Nu am timp'' - poate să însemne că ești la baza listei unei persoane, atunci când subiectul reprezentat este petrecerea timpului liber
                         În astfel de situații ești nevoit să te întorci între cei patru pereți. Nu contează câte ore te-ai plimbat prin parcuri! No contează câte ore te-ai pierdut pe bulevarde și străzi zgomotoase, fiindcă la sfârșitul zilei vei fi nevoit să încui din nou bine ușa. Repetiția este mama învățăturii, sora rutinei și iubita monotoniei cu tendințe sinucigașe. Câte seriale, documentare și filme să mai privești? Câte articole și cărți semi-plictisitoare să mai citești? Totul devine fad la finalul zilei, așa că personalitatea începe să se erodeze încet, dar sigur. În doar câteva luni poți ajunge dezinteresat de tot ce obișnuia să te fascineze, iar cei din jurul tău vor observa, însă nu te vor ajuta mai deloc.  Mulți vor spune că ești negativist, limitat și antisocial, apoi vor pretinde că ei au găsit un echilibru real în viață.
                     '' Dar tu mi-ai spus acum ceva vreme că lumea nu se învârte în jurul meu, iar timpul tău este limitat! Tot tu îmi reproșezi că acum viețuiesc la marginea universului cunoscut?! ''
                     Subiectul ipocriziei a fost discutat de foarte multe ori, dar se naște un scenariu foarte periculos în clipele  amesteci și narcisism, și aroganță, și prea multe droguri.


                       
      

Saturday, December 17, 2016

Aș vrea să fiu la fel ca tine, la fel ca voi


               Aș vrea să fiu la fel ca tine, la fel ca voi. De cele mai multe ori nici eu nu reușesc să înțeleg problemele personale de comportament. Știu doar că totul s-a declanșat cu mai bine de 10 ani în urmă. Poate este chimia cerebrală, poate este semnul zodiacal, poate universul înconjurător, dar cel este doar o idee tâmpită. Mă doare spatele și multe altele..
               E ciudat să te simți stricat constant, în mijlocul unui colectiv de 2000 de oameni la vârsta de 24 de ani. Oricum nu este cu mult mai diferit față de o zi obișnuită din perioada liceului. Noi nu suntem o familie! Tot ce ne aduce cu adevărat împreună este naivitatea și nevoia sclipicioasă de a supraviețui în secolul XXI. Aș vrea să nu mai scriu în continuare acest text, iar cei din să nu mă mai întrebe dacă sunt în regulă. Aș vrea să nu mai fiu privit drept un ciudat de oameni din jurul meu, vechi sau noi. Aș vrea ca singurele justificări ale toleranței lor față de mine, să nu mai fie capacitatea de a empatiza și faptul că uneori mai și gândesc. Aș vrea să știu cum pot schimba toate aceste..
               Aș vrea să nu mai am emoții atunci mă întâlnesc cu prieteni pe care nu i-am mai văzut de mai bine de o săptămână. Să nu-mi mai fie teamă ca poate vor avea un comportament foarte rece și îmi vor dori dispariția imediată din același perimetru. Ar fi drăguț să nu mai am coșmaruri aproape în fiecare când reușesc totuși să adorm. Aş vrea să nu mă mai gândesc atât de des la o imediată nulitate a existeţei. Mi-ar plăcea ca pasiunea mea să nu mai fie principalul motiv pentru care nulitatea nu se materializează. Aș vrea să înțelegi ce simt pentru tine și apreciezi, indiferent cât de putred ar fi tot. Aş vrea să exişti în primul rând...Aș vrea că măcar personalitatea să nu mai constituie un motiv de respingere. Nu mai vreau să simt nevoia de a lovi oameni pe stradă și nici propria reflexie din oglindă. Aș vrea să nu mai ascult Soundgarden și să pot aprecia prezentul fără a mai conștientiza că totul totul o să piară, mai devreme sau mai târziu. Aș să privesc tot mai puțin prin ceilalți. Aș vrea să-i pot aprecia mai mult pe cei apropiați, cel puțin până nu vor dispărea, într-un fel sau altul...
                  Aș vrea ca în timpul liber să nu mă mai trezesc la ora care alți oameni au spatele rupt de muncă. Aș vrea ca în camera mea să nu mai mai miroase a bodegă, și să nu se mai consume la fel ca în una. Aș vrea ca cineva să înțeleagă complet..


                   Aș vreau să fiu ca tine...



                                                                   
           

Thursday, November 24, 2016

Nu ai dovedit nimic..



   E aproape decembrie și tot n-ai reușit să dovedești nimic.
   Dacă există ceva sau cineva ce ne-a abandonat pe toți, îl înțelegi perfect...
   De foarte mult timp ești tentat de acest gând!
   Poate cel mai greu este să  realizezi că oricum nu are nici un sens.

   Au trecut aproape patru ani și tu tot n-ai reușit să înțelegi nimic.
   Încăpățânarea ta a depășit toate limitele, dar așa este când porți și ochelari de cal
   Când totul se va prăbuși în flăcări, doar tu ai să pierzi..
   Eu voi fi mereu, nicăieri și peste tot în același timp.
  
   Te-ai trezit de dimineață și tot n-ai reușit să dovedești nimic...
   Ai înfruntat iar râurile de oțel și pe toți cei ce te judecă silențios din panourile publicitare,
   Fără să pricepi că totul este doar un montaj lipsit de originalitate.
   Acum dependențele sunt doar la câteva ore distanță, precum și cei nerecunoscători.

   N-ai dovedit că meriți afecțiune în timp ce al alții au demonstrat că nu merită nimic,
   Dar tu te întorci la ei de fiecare dată pentru că sinele este doar un alt mormânt.
   Uneori ajungi în punctul în care  mai poți să-ți îmbrățișezi decât aparatura electronică...
   Și plapuma cu miros de scrum, în zori.
  
   De noapte și de așteptări inutile nu aci cum să scapi,
   Ea s-a retras în utopia proprie, el a rămas în infernul urbanistic.
   Ești stricat! Ești stricată! Toți suntem stricați și de acum în acolo este mult prea târziu!
   Chiar n-ai dovedit nimic cu asta sau vreodată..
   



   
   

  

Saturday, October 22, 2016

Suflet fără de odihnă (anii 90)


                    SUFLET FĂRĂ DE ODIHNĂ, BUCURĂ-TE DE TINEREȚEA TA
                                                                                                                    'Eddie Vedder'

              Cred că prima amintire este cea în care bunica și mama mea, pur și simplu m-au trezit într-o noapte și mi-au dat lapte cu biberonul, cu toate că dormeam atât de bine și nici măcar nu-mi era foame. Am golit oricum toată sticla. Îmi amintesc că nu la foarte mult timp după am vomitat doar lapte pe noptieră, și o parte dintre picături au rămas uscate acolo mai bine de doi ani. Cel puțin pare foarte mult timp..
             Îmi amintesc de faptul că era mijlocul verii, dar în toamnă urma să fiu trimis la grădiniță. Nu am suportat ideea, și nici grădinița atunci când eram acolo. Nu suportam să fac bastonașe și toate cele. Îmi amintesc cum la început loveam fetele cu jucării și mă uitam sub fustele lor. Ce pot spune, erau fascinante dar asta nu m-a scutit de bătaia ce am primit-o acasă ca urmare reclamațiilor primite de la părinți. După un timp am început să petrec mult mai mult timp cu fetele, Cel puțin cu ele nu era competiția de a deține cea mai scumpă jucărie, sau ce meserii prestigioase avea părinții. Îmi amintesc de faptul că ascultam la ușa cancelariei și apoi alergam prin toată clădirea cu o roabă roșie de plastic. 
           Atunci au fost și începuturile pasiunii pentru meteorologie, dar toți aveau impresia că doar nu sunt atent la lecții. Îmi amintesc de o fată cu probleme. Nu mai știu sigur dacă suferea de o anumită formă de autism, dar nu se dezlipea de mine. Ea mă lega la șireturi pentru că eu nu aveam nici cea mai vagă idee. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea până în prezent, dar sper din tot sufletul că este bine. 
            Îmi amintesc de primul contact cu televiziunea prin cablu și în mod deosebit de ...CARTOON NETWORK. Îmi amintesc de toate desenele pentru că au crescut în același timp cu mine. Îmi amintesc de Dexter, Powerpuff Girls, Two Stupid Dogs, Batman, Johny Bravo Ed, Edd, and Eddy, iar lista poate continua. Să nu mai zic de cele clasice precum Looney Tunes, Tom&Jerry și cam tot ce a fost scos sub numele de Hanna-Barbera. Multe din desenele noi ce au apărut în perioada respectivă au fost rezultatul unei emisiuni-campanie ce se numit ''What a Cartoon''. Imi plăcea foarte mult piesa de pe genericul de început, dar am realizat doar peste mai mulți ani că era undeva în zona de punk-grunge ca și gen.
            În mod vag îmi amintesc că la posturile străine de muzică se difuzau trupe precum Soundgarden, Pearl Jam, Nirvana. Atunci nu înțelegeam ce-i cu ele, dar în prezent le iubesc. În 1996 Soundgarden încă funcționau ca trupă, dar n-au putut să suport cea mai difuzată piesă a lor: Black hole sun...Îmi amintesc de faptul că aveam foarte mulți șoareci în casă și ocazional chiar șobolani. Îmi amintesc de robinetul defect ce-l vedeam în fața unui bloc de fiecare dată trebuia să merg la grădiniță și îmi era frică să nu murim toți înecați. 
                  Îmi amintesc că problema mea cu amigdalitele s-a înrăutățit în anul respectiv. Iarna, odată la două săptămâni aveam șosete cu oțet în picioare, cartofi calzi la gât și fundul ciuruit de injecții. E dificil să te bucuri de zăpadă atunci când ai voie s-o vezi doar pe fereastră...Pe timpul verii, odată la două săptămâni îmi exploda sistemul digestiv. Nu puteam să mă bucur de fructele coapte sau nu, mâncate împreună cu copii mai mari, în corturi improvizate din covoare. Îmi amintesc că uneia dintre fete i-am aruncat de două ori cu pământ pe cap în mai puțin de trei zile și tot de două ori mi-am luat bătaie. Când eram sănătos, era totul în regulă. 
             Una dintre cele mai frumoase amintiri datează din ianuarie 1997, când tata a fost plecat o săptămână în delegație iar șa întoarcere a adus o plasă cu dulciuri și o figurină cu Batman. Să nu mai spun că la nici o oră după, a început să ningă și nu s-a oprit aproape trei zile consecutive. Îmi aduc aminte de colecția de casete cu Vacanța Mare, și chiar dacă nu înțelegeam eu toate glumele, erau cât se poate de amuzante. Ce simplu era totul pe atunci, sau nu. Îmi amintesc și de momentele în care făceam ''trăznăi'', iar că pedeapsă îmi erau scoase toate posturile de desene animate, și mi se făcea super-morală. Uneori aș zice că exagerată pentru un copil de 4..6 ani...Îmi aduc aminte de furtuna de grindină ce a lovit orașul în iunie 1997. Probabil că unul dintre cele mai înspăimântătoare sunete auzite vreodată...Iarna ce a urmat a fost mai dificilă ca urmare a lipse de provizii, iar parizerul era un lux pentru cei mai mulți dintre noi. 
                 Îmi amintesc imagini cum bombardamentele din Serbia, prezentate de Esca la știrile de ora 7 seara când toată familia lua masa împreună. Nu înțelegeam ce însemna masacrul de la Srebrenica, sau ce era acela un masacru..
                Îmi amintesc de microbul socio-cultural ce începuse să explodeze în perioada respectivă. Manelele! Nu mi-au plăcut de prima dată când le-am auzit și ma deranja că se răspândiseră peste tot, inclusiv la mine în familie. Îmi amintesc de infama casetă roșie ce tot timpul o ascultau ai mei. Era o casetă cu manele și hip-hop românesc. Printre piesele de hip-hop regăsite ulterior: Paraziții - Bagabonții 99, BUG Mafia - România, La Familia cu Brugner - Prinși în joc. De fiecare dată când începea una din aceste aceste piese, ei derulau caseta chiar dacă pentru mine suna mult mai interesant. Îmi amintesc faptul că de multe ori îmi pierdeam vremea pe la vecini și le mâncam mâncarea. Îmi amintesc că atunci când tata nu era beat sau mahmur, mergeam cu el la pescuit și eram fascinat pur și simplu. Revenind la vicii, chiar dacă atunci le detestam, în prezent nu sunt cu mult prea diferit..
               În 1998, îmi amintesc piesa Ți-am dat un ineeeel de la Holograf și era chiar destul de plăcută urechilor pe atunci. Tot în 1998 am început să desenez tabele și simboluri meteo pe hărți fictive, precum cele ce le vedeam la TV în rubricile meteo. Chiar dacă nu prea înțelegeam ce zice, Florinela Popa, acum Georgescu era precum un mentor. Viața poate să fie fascinantă uneori dat fiind faptul ca 18 ani mai târziu ea mi-a coordonat lucrarea de disertație, iar acum lucrez în domeniu. 
                Îmi amintesc instantaneu că după primele episoade difuzate cu Ed Edd n Eddy din 1999, am fost fascinat de stilul lor de viață, imaginație și glume. Am vrut și eu să fiu la fel, dar toți de pe strada mea ce erau de o vârstă similară cu mine începuseră să se transforme în ceva neplăcut. Cred că acela a fost primul indiciu al înstrăinării și sentimentul de singurătate ce urma să se materializeze peste ani. Îmi amintesc de momentul când mama era să paralizeze din cauza unui efort fizic spontan...
                  Îmi amintesc de operația de scoatere a amigdalitelor, cât și prima anestezie. Îmi amintesc imaginea Craiovei privită de la etajul 8 sau 9. Era fascinant de mare. În drum spre Craiova, îmi amintesc că șoferul a pus pe casetofon o piesă de la Valahia. Îmi aduc aminte de ASIA, Andre, Animal X, 3 sud est...Le-am detestat muzica atunci la fel cum o detest și în prezent. 
                   Îmi aduc aminte de bunicul meu ce mă lua cu el în piață și mâncam mici, sau atunci când mă trezea indiferent din ora din noapte să-mi arate dacă se întâmplă ceva fascinant cu vremea. Avea mereu pachetul de Carpați cu el. Îmi amintesc primul trimestru de școala primară și că primul calificativ a fost cel mai jos...o bulină albastră. Din prima săptămână tot ce am vrut era să vină mai repede vineri după-amiaza. Îmi amintesc că în toamna din 1999 o întrebam constat pe mama mea când o să ningă. Eram obsedat, dar cu motive întemeiate. Urma prima iarnă în care nu m-aș fi îmbolnăvit dacă aș fi stat pe afară. Îmi amintesc că într-un final a căzut și prima zăpadă pe 20 decembrie. M-am trezit de dimineață ca să pot profita de ea cât mai mult, iar când mai intram să mă încălzesc priveam la matinalul cu Teo și Mircea Badea de pe Antena1, împreună cu ai mei. Ei anunțau tot mai multă zăpadă.
                  Crăciunul ce a urmat a fost probabil și cel mai frumos din viața mea. Totul era alb afară,  și suficient de frig încât să rămână așa. Bradul împodobit, plin de bomboane și mai multe cadouri ca în orice alt an. Puteam să mănânc fără mi se întâmple nimic, nu trebuia sa mai am cartofi puși la gât. A doua zi au venit finii în vizită, și acela a fost momentul când am realizat că nu suport oameni beți, gălăgioși și proști cu muzica dată la maxim. Brusc au apărut și alți musafiri, fapt ce a îngreunat și mai tare orice formă de comunicare. Atunci când unui copil de 6 jumate i se pare non-sens ce discută ei...Îmi amintesc prognoza ratată de pe 30 decembrie, și panica de la TV legată de venirea apocalipsei odată cu noul mileniu..Îmi amintesc că pe 31 decembrie la 8 dimineața mă plimbam singur la mine pe stradă și a început să ningă abundent. Minunat, zăpadă de revelion, nu cred că aș fi putut să cer altceva mai mult, dar m-au pus să dorm în după-amiaza ce a urmat.
                   Când m-am trezit pe la 5 după-amiaza se așezase deja un strat consistent, și încă ningea. Am luat-o pe bunica să ma ducă prin oraș pentru a vedea fulgii în lumina decorațiunilor pus de primărie, așa cum făceam în iernile când constituia una dintre printre ocazii de a ieșii pe afară..Mi-e dor de tine. Înapoi acasă, îmi aduc aminte că după cina de ajun de revelion, priveam toți pe protv emisiunea specială de la vacanța mare, iar apoi tatăl meu a dispărut cam 30 de minute. La întoarcere ma scos afară, și mi-a arătat un om de zăpadă foarte mare. Am început să plâng în hohote pentru că mi-a stricat zăpada, și la scurt timp după l-am dezmembrat amândoi. Zăpada era la locul ei acum..
                  Îmi amintesc că doar la câteva secunde înainte de anul 2000, am văzut primele artificii din viața mea, și apoi am trecut în noul mileniu. Îmi amintesc cum nu la mult timp după totul a început să se degradeze pe toate planurile...
                   

      

                   

Saturday, September 17, 2016

Ultima zi de vară (același nimic)

                   În ultima zi de vară, soarele o să-ți ardă cel mai tare pielea. În ultima zi de vară ai să vezi cum cerul ia foc, iar insecte se vor îneca rapid. La final nu va mai rămâne decât frigul...
 
                    Dezamăgirea este unul dintre cele mai frecvente sentimente regăsite la specia umană. Și de ce n-ar fi? Mereu e cineva acolo care poate să-ți inducă starea, dacă nu chiar și cel ce apare de atât de multe ori în fața ta când te privești în oglindă. Dezamăgirea este precum cheia de la o garsonieră jegoasă, ce accidental ți-a căzut în scurgerea de la cadă, și acum ești blocat pe interior. Știu că e ciudat să ți se întâmple asta chiar în contextul în care tot ce ai fi vrut, era să ieși afară. 
                    Furia constituie momentul în care ai realizat că nu ți-ai făcut o cheie de schimb, și nu mai e nimeni altcineva care să aibă o dublură. Nu ai altă soluție atunci decât să spargi ușa cu piciorul și să pleci cât mai grăbit, indiferent de consecințele de după. Într-un final reușești să te întorci, și realizezi că nu mai aveai nimic din tot ce îți era drag. Atunci intervine starea de cătrănire, când nu-ți mai rămâne nimic altceva de făcut, în afară de a dormi. Suspectezi ceva, dar visele sunt cele care îți dezvăluie cu adevărat faptul că nimic n-a fost cu adevărat al tău și nici nu va fi vreodată..

              Chiar dacă ultimele rânduri scrise par absurde, sensul acestora constituie un model psihologic fidel de asemănător cu al multor persoane din prezent. Nu este dificil să ajungi în acel punct pentru că de cele mai multe ori ai nevoie doar de un bilet "dus". Nu este dificil să înțelegi prea multe aspecte, dat fiind faptul că atunci când privești de cele mai multe ori în jurul tău conștientizezi că n-ai de ales. Poți deveni un soi de monstru din nevoia de a supraviețui, dar acesta reprezintă mereu primul pas, și apoi devine un cerc vicios în felul următor...
                   Ești dezamăgit de cei apropiați sau de cei ce ai vrea să-i ai aproape! Ești dezamăgit de tine pentru că mereu ajungi la concluzia că tu ai fost de vină pentru nerecunoștința lor, indiferent de eforturile făcute. Mereu e vina ta! Ești furios pe faptul că oameni îmbrăcați la costum aproape că mor înecați cu friptură și vinuri scumpe, în timp tot ce tot tu trebuie să-i ajuți pe cei nevoiași chiar dacă ți se rup tenișii din picioare, și de cele mai multe ori ai în coșul de cumpărături doar o pâine feliată! Ești furios amintindu-ți de toți cei care te-au desconsiderat încă din copilărie, și cel mai probabil au vrut doar să te bată și să te scuipe-n față. Ești furios și din cauza celor ce ar fi trebuit să-ți ofere o educație, dar n-au știut decât să te desconsidere și ei la rândul lor.
                 Ești cătrănit pentru că fiecare dintre ființele ce le considerai cele mai frumoase, dispărea precum o picătură de apă pe asfaltul încins. Uneori tot ce-ți mai rămâne e să aștepți, o viitură ce cu puțin noroc o să radă tot ce te înconjoară. Ești cătrănit pentru că mereu te simți cu un pas în urmă indiferent de ce ai reușit. Cineva cu m-ai multă speranță decât mine a comparat oamenii cu florile, și eu i-am spus că aș prefera să fiu un cactus. Ești cătrănit pentru că de foarte mulți ani ai încercat să fi mai mult decât un decupaj de carton, dar străzile goale și tavanele ți-au ținut cel mai mult companie.

                  Unde ești tu omule cu linguri?

                    
                    
                     
            

             


Saturday, September 3, 2016

Chris, dar nu Cornell


                S-a făcut deja destul de târziu, dar asta nu înseamnă nimic de cele mai multe ori. Acum mai este doar cântecul greierilor și cele câteva stele ce pot fi zărite pe cerul Bucureștiului. Aceiași stea poate s-o vadă și cineva aflat la sute de kilometri distanță de tine, dar de cele mai multe ori tu nu ocupi nici măcar un metru cub de spațiu. În astfel de momente ești doar zecimală deasupra conceptului de inexistență, chiar mai puțin atunci când dormi adânc. Ei au câștigat, iar tu apuci doar ce a mai rămas. Se putea mai rău. În lumea asta mereu o să se poate mai rău..
                 Acum îmi amintesc mult mai bine ce s-a întâmplat. La nici o săptămână după ce ai plecat, am găsit un smoc de păr albastru la capul patului. De ai putea ști felul în care m-am simțit, și cum mă simt încă acum în timp ce scriu aceste rânduri. Nu cred că am să-ți vorbesc vreodată direct despre asta, dar am să-ți las ceva scris...chiar dacă probabil n-ai să citești vreodată. N-am de ce să mă plâng pentru faptul că n-am reușit să ajung pe nicăieri vara aceasta, Ar fi fost stupid dat fiind faptul că mereu se iveau obstacole, dar cel puțin acum am primit ceva mult mai frumos la schimb.Toate zilele petrecute cu tine, chiar și cele în care nu mai știam cum să te opresc din plâns, sau trebuia sa te scap rapid de răceală. De-ar putea fi de mii de ori mai multe..
                  Nu știu dacă ți-a dat seama vreodată, ce eu nimic din ce fac și ce spun, nu este la întâmplare. Se aplică și pentru jocul acela ce l-am jucat cu o seară înainte să pleci. Când ți-am spus de faptul că prezența ta provoacă, mă refeream strict la mine. Nu-mi pasă ce zic ceilalți din jurul tău, pentru că majoritatea și-au dovedit caracterele abjecte ce le anticipam de la bun început. Din păcate tu ai nevoie de prea mult timp pentru a putea vedea toate astea. Mi-ai spus că ești și tu conștientă de acest aspect, iar eu ți-am afirmat faptul că mă regăsesc în același context, cu toate că alegerile mele sunt diametral opuse. Îmi pun prea multe întrebări în acest sens, iar răspunsurile mă sperie de fiecare dată..
                      Revenind la problemă, nu cred că am reușit totuși vreodată să înțeleg cum am ajuns în acest punct. Ce știu în mod clar, este că atunci când îți văd mutra, simt ceva cu care nu sunt familiar. În mod obișnuit acel ceva vine cu mâncarea nesănătoasă, băuturile alcoolice și ocazional "reușitele profesionale". Cred că oamenii îi spun FERICIRE, dar există un revers nenorocit al medaliei în cazul tău. Mă refer la toate acele momente în care trebuia să ne luăm rămas bun, indiferent care dintre noi doi ar fi trebuit să plece. Dacă sufletele ar exista cu adevărat, aș sta cu chirie în trupul tău..dar cred că ți-am zis asta într-o seară când așteptam trenul. În perioada respectivă obișnuiau să mă salveze aventurile nenorocite din Drumul Taberei. Există totuși mai multe laturi pentru care toate acele divergențe, erau și încă sunt. În primul rând, de cele mai multe ori nu aveam nici cea mai vagă idee când o sa ne mai vedem sau dacă o să ne mai vedem vreodată. Viața este ca un oraș cu multe cartiere nenorocite și nu ști în care dintre ele poți să nimerești.
                       Stresant este și gândul că după o perioadă lungă în care ești plecat, să nu mai poți recunoaște o persoană. Foarte teamă îmi era de faptul că tu nu ai mai fi reușit să te identifici cu mine, dar cea mai sufocantă era împăcarea cu ideea că de-a lungul timpului ai fost mereu a altcuiva, și asta nu se va schimba prea curând. E perfect de înțeles pentru că știu și eu prea bine cine sunt, iar oglinzile de acasă nu prea obiceiul să mintă. Mi-ai confirmat faptul că îți plac oamenii exotici, iar eu n-am absolut nimic de oferit în acest sens. De asta vorbesc cu tine, atât de rar și cel mai probabil în timp ce eu scriu aceste rânduri devorat de țănțari, iar tu ești la cel mai mare party din Europa de est.

  Tu nu te uiți la steaua de o văd și eu acum pe geam.



                                                                                                     (text scris la data de 6 august 2016)