Saturday, October 20, 2018

Cariile realității


                  Ai reușit să adormi de foarte puțin timp, însă realizezi că locul respectiv nu e pe placul tău. Te-ai trezit de câteva minute și ai dat naștere unei concluzii similare. Mâine a născut pe mâine și a uitat să anunțe restul planetei. 
                      Reflectezi asupra situației mai mult decât oglinda acoperită cu pastă de dinți și te întrebi de societatea în care te afli este atât de cariată. Decorul înconjurător este plin de ''dulcegării'' și oameni cu diabet tip I, dar probleme reale nu decurg de acolo. Ce este de fapt real? În vis, până și creierul poate să construiască locuințe la fel de solide precum cele ridicate în perioada comunistă. Au chiar și acel miros specific de apartamente abandonate studenților din provincie sau de la sate (asta dacă ne referim la Craiova). Ce este real? Chipurile din vise au de cele mai multe ori o trăsătură absentă de personalitate în comparație cu cele corespondente din viața reală; egoismul. Chiar și egoismul este o carie, dar lupta de trăi în fiecare zi nu o va putea plomba cu adevărat vreodată. Aici intervine sistemul tău nervos....
                     Cu puțin mai mult efort, poți să le atribui caracteristici ce lipsesc în mod obișnuit. Poate că e chiar scârbită de tine, dar la ora 03:00 dimineața va fi ființa care te iubește cel mult în acest univers. Poate că inteligența și dezvoltarea personalității lasă de dorit, dar înainte ca alarma să sune va fi cea mai interesantă persoană cu care ai discutat vreodată. Poate că ipocrizia și falsitatea sunt la ordinea zilei, dar acei oameni se transformă în pilonii de susținere ai moralității, imediat după ce ai reușit să ațipești la loc. Lista poate continua și ne nevoie de perfecțiune. Astăzi chiar te-a întrebat cineva despre acest concept și ai avut dificultăți în căutarea unui răspuns coerent. 
                    Cariile acestei realități aduc cu sine și acele dezamăgiri despre care ai mai vorbit de atât de mult ori. Tendința va fi mereu spre haos, iar eforturile de a schimba ceva vor fi tot mai obositoare odată cu trecere timpului. Amintește-ți că vei fi căutat cel mai des atunci când nu poți oferi nimic la schimb și toți vor avea impresia că e un drept al lor din naștere. 

                          Amintește-ți să mai vorbești cu pereții! Oh, deja o faci...
                       

                  

Friday, September 28, 2018

Sunetele ruginii



                Orice tentativă de a impresiona își pierde sensul dacă nu este nimeni în preajmă. Și totuși, majoritatea semenilor vor încerca să acționeze astfel de-a lungul vieții. 
             Imaginează-ți că încerci să gătești, iar ca ingrediente ai cântece de la Etta James, diferite ramuri științifice și o altitudine ce nu îți permite să dormi noaptea. Ei bine, pentru asta vei avea nevoie în primul rând de un castron și acel castron va fi o capitală zgomotoasă, urât mirositoare și înstrăinantă. Vor fi extrem de importante și următoarele condimente: 7 ani de stres, 4 saci cu sticlă pisată și câteva luni petrecute în derivă (după gust). Odată făcut amestecul, acesta va fi lăsat 24 de ore la macerat, apoi ținut 12 ore într-un cuptor de asfalt, preferabil la o temperatura de 30 de grade Celsius. Rezultat întregului proces va o zi o lipsită de inspirație și un chip ce ți întipărește pe retină precum o stea ce în curând va deveni supernova. Încearcă să pictezi asta....
              Trendurile se schimbă odată la câteva luni și mai mereu va fi vorba despre ceva odios. Astăzi vorbim recesiune, maine ne-am înjurat pe dubstep, poimâine...pulpe de rockeri la grătar cu garnitură de mustață căruntă și trei trandafiri. Le-ai supraviețuit pe toate și ai crezut că nu te mai poate impresiona nimic. Problema este că o furtuna s-a mișcat în sens retrograd, iar fulgere asociate te-au lovit de această dată cu o precizie aproape chirurgicală. Acum ai rămas paralizat pe câmp și aștepți să cadă câțiva litri/mp. Poate că starea cumplită de disconfort va fi astfel alinată.  
            Bolile autoimune sunt reacții exagerate ale sistemului imunitar ce afectează diferite țesuturi ale corpului, iar consecințele psihologice apar în special dacă persoana devine stigmatizată de societate. În abstract, și ura de sine poate fi considerată o boală autoimună, fiindcă ajunge să-ți saboteze ale vieții de zi ce ar trebui să decurgă fără probleme. Medicamentele ar putea fi mult mai eficiente în această situație, dar de cele mai multe ori te alegi cu versiunile ieftine, contrafăcute și foarte amare. În schimb, pastilele foarte scumpe crează și dependentă, iar până la următoarea doză o să simți cum piere orice sens. 
           Cum poți să te gândești la revoluție, chiar și minoră, dacă viscolul s-a cazat în cutia ta toracică..

Saturday, September 1, 2018

Sevrajul universului

                Maratonul s-a încheiat!

             Te afli deja de câteva ore în pat și simți cum abdomenul tău se transformă într-o prăpastie. Așternuturile par a fi făcut din glaspapir, iar încearcă să evadeze din pieptul tău precum precum un precum un gândac prins într-o chiuvetă cu apă tot mai fierbinte. Ai încercat să adormi, dar ți-e frică să nu mor înecat în propria sudoare și ți-e frică tot mai de tot ceea ce te așteaptă în ziua următoare. Acum, nimic nu o să te ajute cu tot prin ce treci. A sosit moment să îmbrățișezi să îmbrățișezi semiîntunericul și nălucirile ce se ascund în acesta....
              Acum te-au prins! În fața apar insulte pe ritmuri orientale și fragmente de amintiri din trecut ce par să te strivească. Îți justifici deciziile prin universul ce pare că te-a abandonat de prea multe ori. Universul nu are ceva personal cu tine, dar se extinde constant și tu ești o galaxie ce poate în viitor o să mai vadă doar lumina altor câteva galaxii. O voce îți spune că ego-ul este ca orice altă galaxie; la prima vedere poate părea vastă, însă dacă aduni toată materia la loc, nu va deveni o stea, ci o gaură neagră supermasivă. 
              Insultele încetează și brusc te trezești în lacul lui Don Juan. Nu ști să înoți, așa că te afunzi tot mai mult; nu înțelegi de ce poți totuși să respiri, dar pești din jurul tău par a fi morți ca atunci când cineva i-ar fi lăsat pe uscat. Chipurile celor cunoscuți încep să apară în jurul tău și ocazional te simți de parcă chiar ai fi înconjurat de oameni în carne și oase. Ei nu mai sunt și acum ai ajuns blocat pe fundul lacului, unde aștepți că măcar universul să-ți vorbească și să-ți țină companie. 

                  Poate că era mai bine să nu te fi grăbit să pleci din clădirea cu gratii anti-sinucidere, poate mai să te lași iubit de o prostie ambulantă și cvasipermanent pictată, poate era mai bine să fi ascultat doar versurile...          

Thursday, May 10, 2018

Asta-i un galben desaturat

In care ma termin si te urmesc, in ochii tai privesc cum reactionezi... Iti tii respiratia, procesezi, accepti si te prefaci ca nu doare. Te prefaci ca nu auzi, te prefaci ca nu a existat chestia aia...
Chesti aia ce o numesti tu drama altuia, indiferent ce nu ti-ar conveni, cuvintele mele depresive te fac sa te scapi de pe ata pe care o numesti tu cariera ,macar pentru o secunda dar tie nu iti place. Energii negative pentru tine eman, si vibe-ul ti-l stric... Asa ca taci si prefate ca eu sunt de vina pentru pornografia ta ce-o numesti profit.
   Oameni multi pe bulevard, cetateni in reluare... Fete ce prind iar viata cand traiesc prin primsa unei sticle legale de  dezamortile spirtuala

Siii...


Nu-mi sa cred, prea bronzat cu inceput de vandut ieftin scriu intr-un mindset destul de tulburiu dar stai!.  Aici e drama de care sunt dependent, aroma ei ma trezeste intr-o dimineata cu o scarba de rutina imprevizibilului. Rutina imprevizibilului creeaza anxietatea rutinei zilnice ce propaga in jurul meu personaje critice ce-si dau cu parerea despre viata si bani. Dar asta sa fie oare? Oare ce sa intamplat cu sentimentul de-mi dau drumu peste tine cititorule toate dramele mele adolescentine, ce ma lasa mai usor decat o zii munca.
   Asta-i o lume de papusi cu sfori! Si dupa sfori...Incerc sa ma pacalesc ca vreau sa le merg pe drum. Atatea idei merg zilnic spre mine dar eu ma feresc de ele...

Monday, May 7, 2018

Oboseala și umbra



            Nu mă așteptam să te mai vizitez prea curând și îți spun sincer că nu am venit cu prea mult entuziasm. Acesta este unul dintre acele momente pe care aș vrea să le detest, dar nu mai am energia necesară. Brusc, totul pare fad și îmi doresc doar să fiu transportat rapid într-un alt loc.
            Fără interacțiune socială, fără planuri cu șanse mici de realizare și rețineri inutile. Astăzi vreau doar să văd norii și să uit de anumite responsabilități. Astăzi vreau să uit temporar și de existența ta, însă doar pentru a-ți face un foarte mai bine. Când ești plictisit, devi și un om extrem de plictisitor. Am nevoie de o cameră goală, anestezice și foarte multe ore de somn. Mă sperie gândul că starea mea nu se va schimba deloc după...
           Ce am să mă fac în această situație? Voi încerca din răsputeri să nu dau și vina pe cineva, apoi voi încerca să mă prefac interesat până în clipa în care chiar îmi va păsa din nou de tot ce se întâmplă.  Nu am o concluzie de tras! Prefer să transpir doar dacă știu că vor exista copaci rupți din rădăcini. Timpul e limitat de lipsa tuturor de organizare. Trezește-mă atunci când îmi vei da mai multă importanță și chiar mai multe de atât..
           

Saturday, January 20, 2018

Noaptea fugarului

 
                 Ai închis din nou ochii și apoi te-ai trezit într-un loc în care totul pare foarte real, dar extrem de absurd. Te simți la fel pe interior, arăți la fel în oglindă și gândești în aceeași progresie auto-distructivă. Totuși, lumea exterioară nu pare a fi în regulă. Arunci o privire pe geam și observi sute de chipuri distorsionate și cât se poate de înspăimântătoare. Buzele lor rostesc cuvinte greu de înțeles, însă motivațiile pot fi intuite fără a depune un efort prea mare. E necesar să cercetezi mai bine, așa că începi să te aventurezi printre ei...
                Universul lor pare fi construit din clădiri imense, cutii metalice de diferite culori și tot felul de încăperi cu entități îmbrăcate în alb. Crezi că ar putea să le fie superiori într-un fel?  Unele chipuri pot fi zărite pe cele mai înalte clădiri, precum și pe marginile potecilor de piatră, dar nu par a fi din același univers, fiindcă ochii acestora judecă într-un mod foarte subtil. Mergând mai departe, observi că există plante, dar și alte vietății în lumea lor. Unele se deplasează prin aer, altele secretă o anumită substanță prin orificiile dorsale, iar altele încearcă să le consume pe cele ce se deplasează prin aer. În anumite locuri poți să observi și adevărați munți, dar mirosul îți amintește de cele trei zile când n-ai fost capabil să-ți faci un simplu duș.
                 Toată expediția te face să-ți amintești și universul tău. Este acel loc unde peisajul împărtășește o liniște caldă, iar cei ce te înconjoară nu par a fi doar fantome indiferente din carne alterată. Brusc, închis din nou ochii și te trezești de unde ai început. Ești prins într-o altă zi umedă și rece, iar strada îți sugerează că diminețile sunt decorate cu pensionari, petrecăreți debusolați și oamenii ai străzii ce caută prin tomberoane. De data aceasta nu ai unde să mai fugi....