Friday, July 22, 2016

Dezastrul uman (cine mi-a furat creioanele)

Mă întorc la tine, pentru că tu mereu ai să mă aștepți indiferent de cât de mult timp ar trece. Cel puțin până nu o să ardă tot ce e în jurul nostru...

                Dacă este vorba de oameni, uneori poate că dinamita este cel mai bun răspuns, iar motivația este una cât se poate de simplă. Uneori, cel puțin câteva zile pe an, viață ajunge în punctul în care să pară cât se poate din interesantă și plăcută, caracteristici dobândite în urma unui efort personal susținut. Două zile, trei zile, patru zile....apoi apar oamenii. 
             N-ai idee, cum de nu au fost loviți de cineva în trafic până acum, n-ai idee cum de nu se află la pușcărie. N-ai idee ce anume ai făcut să meriți prezența lor în viața ta, chiar dacă o parte dintre ei au fost aleși chiar de tine. Îți amintești când până și blocurile jegoase începuseră să radieze de culoare?  Succes acum în a mai găsi farmecul odată ce au trecut și ei pe acolo. Treptat te reîntorci în punctul în care nu mai poți să-i înțelegi, nici ei pe tine și nici pe tine însuți. 
               Într-o discuție purtată acum mai multe luni, cu unul dintre oamenii ce merită mai multă bere decât napalm, spre deosebire de restul... Concluzia rezultată a fost că pentru a te place și respecta cei din jurul tău, este necesar să ai ceva de oferit la schimb. Un statut social, anumite trăsături de imagine care să nu mai sugereze că pasiunile tale preferate sunt berile la 2,5 și înmormântările de țigani pe cântecul Happy Days. Să nu mai zic de faptul că de vrei să țină o fată la tine, e cazul să mai lași hanoracele negre și să încerci niște cămăși. Să nu mai zic de necesitatea unui job și în general 1000 de alte abilități supranaturale, Sammy....get the beer!
                 Timpul a trecut și cât de ciudat ar putea să pără uneori, ajungi să primești exact ceea ce-ți dorești. Nu l-aș numi statut, ci mai degrabă un rost la tot ce ți-ai dorit să să materializeze de mai bine de 10 ani. Cu toate acestea, orice formă de validare a venit de cele mai multe ori în foarte mică măsură, mai ales din partea celor de la care ai așteptat-o foarte mult, și pentru care a constituit o parte din motivație. Atâta timp cât la sfârșitul zilei, rămâi doar tu, o tastatura și țânțari ce încercă să te mănânce, nu ai cum să umpli toate golurile interne. Nu este nici în regulă să-ți utilizezi reușitele în mod narcisistic  la nesfârșit pentru a te putea simții mai bine. 
                  Când ai reușit să ajungi pe drumul către armonie, atunci oamenii devin cei mai egoiști, ignoranți, mincinoși,  nepăsători, și îngâmfați, iar superficialitatea nu este o scuză pentru faptul că nu poți să vezi, să înțelegi și să apreciezi ce ai în fața ta...Ci doar un foc de paie într-un viscol. No să-ți fie prea mult timp cald.


            Ce-i o zi, ce-i pământul de sub o piatră umedă..nu-i mare diferență.


Dezastrul uman (cine mi-a furat craioanele)

Mă întorc la tine, pentru că tu mereu ai să mă aștepți indiferent de cât de mult timp ar trece. Cel puțin până nu o să ardă tot ce e în jurul nostru...

               Dacă este vorba de oameni, uneori poate că dinamita este cel mai bun răspuns, iar motivația este una cât se poate de simplă. Uneori, cel puțin câteva zile pe an, viață ajunge în punctul în care să pară cât se poate din interesantă și plăcută, caracteristici dobândite în urma unui efort personal susținut. Două zile, trei zile, patru zile....apoi apar oamenii. 
             N-ai idee, cum de nu i-a lovit cineva în trafic până acum, n-ai idee cum de nu se află la pușcărie. N-ai idee ce anume ai făcut să meriți prezența lor în viața ta, chiar dacă o parte dintre ei, au fost aleși chiar de tine. Îți amintești când până și blocurile jegoase începuseră să radieze de culoare?   Succes acum în a mai găsi farmecul odată ce au trecut și ei pe acolo. Treptat te reîntorci în punctul în care nu mai poți să-i înțelegi, nici ei pe tine (pentru că inevitabil mereu a fost și va fi vina ta pentru orice, te crezi buricul pământului, etc.) și nici pe tine însuți. 
               Într-o discuție purtată acum mai multe luni, cu unul dintre oamenii ce merită mai multă bere decât napalm, spre deosebire de restul...concluzia rezultată a fost că pentru a te place și respecta cei din jurul tău, este necesar să ai ceva de oferit la schimb. Un statut statul social, anumite trăsături de imagine care să nu mai sugereze că pasiunile tale preferate sunt berile la 2,5 și înmormântările de țigani pe cântecul Happy Days. Să nu mai zic de faptul că vrei să țină o fată la tine, e cazul să mai lași hanoracele negre și să încerci niște cămăși. Să nu mai zic de necesitatea unui job și în general 1000 de alte abilități supranaturale, Sammy....get the beer!
                 Timpul a trecut și cât de ciudat ar putea să pără uneori, ajungi să primești exact ceea ce-ți dorești. Nu l-aș numi statut, ci mai degrabă un rost ce ți-ai dorit să să materializeze de mai bine de 10 ani. Cu toate acestea, orice formă de validare a venit de cele mai multe ori în foarte mică măsură, în special din partea celor de la care ai așteptat-o foarte mult, și pentru care a constituit o parte din motivație. Atâta timp cât la sfârșitul zilei, rămâi doar tu, o tastatura și țânțari ce încercă să te mănânce, nu ai cum să umpli toate golurile interne, și nu este nici în regulă să-ți utilizezi reușitele în mod narcisistic, la nesfârșit pentru a te putea simții mai bine. 
                  Când ai reușit să ajungi pe drumul către armonie, atunci oamenii devin cei mai egoiști, ignoranți, mincinoși,  nepăsători, și îngâmfați, iar superficialitatea nu este o scuză pentru faptul că nu poți să vezi, să înțelegi și să apreciezi ce ai în fața ta...ci doar un foc de paie într-un viscol. No să-ți fie prea mult timp cald.


            Ce o zi, ce-i pământul de sub o piatră umedă..nu-i mare diferență.