La fel cum am o piesa in minte, am acest articol in suflet, undeva de cand n-am mai scris pe aici si acest articol incearca sa scape din interiorul meu la fel cum incercam sa scap si eu din gratiile fumurii a unei olteniei inghetate si de mult robotizate. Lipsa si lipsuri m-au impins fara vointa aici. Aici la voi, in lumea voastra lipsita de vitaminte dar plina de fier. Fier si relatiii artificiale de la mancare cand ne mancam unii pe altii dar material de fast-food totusi multi suntem in incercarea de a scapa de eticheta 'nimeni pe lume'.
Pana la prima rata care ma impinge-n zorii calculelor unei zilei de luni. Du-ma la munca sa dau o duma mai buna in fata sefului coleg ce linge mai bine. Dar vezi tu.. Cui p**la mea ii mai pasa cand vrajesti un vrej inconjurat in jurul proprii vieti invartindu-te-n cerc pana ramai fara niciun scop. As vrea sa renunt, sa uit de ce scriu aici. Cand intr-un contact c-o realitate mai putin sumbra decat amestecul chimicalelor mai poate sa inteleaga. Intelege ce poti, eu doar incerc sa traiesc. Muie tie speranta de plastic
No comments:
Post a Comment