Saturday, September 17, 2016

Ultima zi de vară (același nimic)

                   În ultima zi de vară, soarele o să-ți ardă cel mai tare pielea. În ultima zi de vară ai să vezi cum cerul ia foc, iar insecte se vor îneca rapid. La final nu va mai rămâne decât frigul...
 
                    Dezamăgirea este unul dintre cele mai frecvente sentimente regăsite la specia umană. Și de ce n-ar fi? Mereu e cineva acolo care poate să-ți inducă starea, dacă nu chiar și cel ce apare de atât de multe ori în fața ta când te privești în oglindă. Dezamăgirea este precum cheia de la o garsonieră jegoasă, ce accidental ți-a căzut în scurgerea de la cadă, și acum ești blocat pe interior. Știu că e ciudat să ți se întâmple asta chiar în contextul în care tot ce ai fi vrut, era să ieși afară. 
                    Furia constituie momentul în care ai realizat că nu ți-ai făcut o cheie de schimb, și nu mai e nimeni altcineva care să aibă o dublură. Nu ai altă soluție atunci decât să spargi ușa cu piciorul și să pleci cât mai grăbit, indiferent de consecințele de după. Într-un final reușești să te întorci, și realizezi că nu mai aveai nimic din tot ce îți era drag. Atunci intervine starea de cătrănire, când nu-ți mai rămâne nimic altceva de făcut, în afară de a dormi. Suspectezi ceva, dar visele sunt cele care îți dezvăluie cu adevărat faptul că nimic n-a fost cu adevărat al tău și nici nu va fi vreodată..

              Chiar dacă ultimele rânduri scrise par absurde, sensul acestora constituie un model psihologic fidel de asemănător cu al multor persoane din prezent. Nu este dificil să ajungi în acel punct pentru că de cele mai multe ori ai nevoie doar de un bilet "dus". Nu este dificil să înțelegi prea multe aspecte, dat fiind faptul că atunci când privești de cele mai multe ori în jurul tău conștientizezi că n-ai de ales. Poți deveni un soi de monstru din nevoia de a supraviețui, dar acesta reprezintă mereu primul pas, și apoi devine un cerc vicios în felul următor...
                   Ești dezamăgit de cei apropiați sau de cei ce ai vrea să-i ai aproape! Ești dezamăgit de tine pentru că mereu ajungi la concluzia că tu ai fost de vină pentru nerecunoștința lor, indiferent de eforturile făcute. Mereu e vina ta! Ești furios pe faptul că oameni îmbrăcați la costum aproape că mor înecați cu friptură și vinuri scumpe, în timp tot ce tot tu trebuie să-i ajuți pe cei nevoiași chiar dacă ți se rup tenișii din picioare, și de cele mai multe ori ai în coșul de cumpărături doar o pâine feliată! Ești furios amintindu-ți de toți cei care te-au desconsiderat încă din copilărie, și cel mai probabil au vrut doar să te bată și să te scuipe-n față. Ești furios și din cauza celor ce ar fi trebuit să-ți ofere o educație, dar n-au știut decât să te desconsidere și ei la rândul lor.
                 Ești cătrănit pentru că fiecare dintre ființele ce le considerai cele mai frumoase, dispărea precum o picătură de apă pe asfaltul încins. Uneori tot ce-ți mai rămâne e să aștepți, o viitură ce cu puțin noroc o să radă tot ce te înconjoară. Ești cătrănit pentru că mereu te simți cu un pas în urmă indiferent de ce ai reușit. Cineva cu m-ai multă speranță decât mine a comparat oamenii cu florile, și eu i-am spus că aș prefera să fiu un cactus. Ești cătrănit pentru că de foarte mulți ani ai încercat să fi mai mult decât un decupaj de carton, dar străzile goale și tavanele ți-au ținut cel mai mult companie.

                  Unde ești tu omule cu linguri?

                    
                    
                     
            

             


No comments:

Post a Comment