Wednesday, March 5, 2014

Lunetistul de la loja



 Minute in sir aplauzele furtunoase au umplut intreaga sala,nici cel mai bine ascuns ungher nu a fost crutat de ovatiile stridente ale publicului in extaz,scena era invadata de aceleasi fete comune care continua sa invarta roata mediocritatii pentru alegerea actului ce va impulsiona slab mintile amortite.Loja care le este alocata celor care aleg sa ramana detasati va ramane mereu inundata in intuneric,de acolo,din opacul spre care putini isi indreapta atentia,luneta lui intorcea razele de lumina si le facea sa para simple marionete.Gepeto se numea luneta sa,iar el era papusarul din spatele papusarului.Faptul ca urmarea cu regularitate fiecare punere in scena era departe de a il extazia,ajunsese sa il aprecieze pe Gepeto pana aproape de adoratie pentru obsesia pentru detalii in care il atragea de fiecare data cand ii oferea ocazia de a privi prin geamul de sticla a batranului cu suflet de copil si spun suflet de copil pentru ca Gepeto era bland si binevoitor in intentiile sale.Gepeto nu judeca si nu uraste,el doar evidentiaza particularitatile pana la atomul care da nastere actiunilor rasei umane,este mintea privitorului cea care se lasa prada prejudecatilor si cea care uneori refuza sa vada clar prin anticul de sticla ce ne arata cauza si efectul.Astfel se face ca si prestatia din aceasta seara il face pe privitorul nostru sa isi mutileze fata cu un zambet rece si sarcastic,se ridica cu cateva minute inainte ca intregirea cortinei sa dea nastere valului de constiinte ambulante.Doza de mizantropie il face sa evite orice interactiune cu masele pentru a nu ii tulbura echilibrul fragil.
 Paseste pe treptele de piatra si imbratiseaza decorul gri,isi pierde trupul pe trotuarele orasului in timp ce isi lasa mintea sa isi exploreze labirintul.Il ingroapa pe Cronos intr-o alegorie de ipoteze,il doare gandul ca Minerva nu il mai satisface,la fel de tare precum il doare atunci cand il sfasie orgoliul cand tanjeste dupa Venus.Zambeste la gandul ca pierde noptile cautand-o chiar daca cerul contiuna sa o ascunda,noptile albe nasc in el revolta ce-i inteteste dorinta asemeni vantului care este necrutator cu pionii aflati pe o tabla de sah in flacari,iar faptul ca a ferit-o de privirea lui Gepeto il face sa astepte cu si mai multa ardoare revederea.Purta in mana carcasa eleganta a fidelului sau camarad in timp ce inainta spre locuri mai primitoare,pe Gepeto il primise drept mostenire de la bunul sau prieten care acum il astepta sa se revada departe de locul din care spera sa plece din momentul in care devenise claustrofob.In timp ce vantul rece ii taia fata  gandea ca ar trebui sa ii trimita o scrisoare vechiului sau prieten si sa ii arate ca nu l-a uitat,dar se intristeaza la gandul ca raceala de afara face cerneala sa inghete inainte ca stiloul sa atinga pagina.Trecuse mult de atunci,iar el,cu mintea obosita si trupul inghetat,inca mai cauta un adapost colindand strazile insangerate de lumina rosiatica a apusului, lumina ce mai anima carcasele de beton neprimitoare.
 Intunericul ii ofera compania sa in timp ce el inca mai rataceste pe strazile acum pustii si pierdut in valurile neincetate ale gandirii se incapataneaza sa nu acorde importanta protestelor categorice ale picioarelor sale epuizate,astfel se trezeste trantit pe o banca in plina fauna intraurbana.Inchide ochii si isi deschide mintea,acum pentru el trecutul,prezentul si viitorul sunt precum marmura in mana lui Michelangelo,le supune in timp ce isi umple panza imaginatiei cu vasta sa paleta de culori.Acum poate fi cu ea si ii poate simti atingerea,isi poate scrie cartea trecutului pentru a isi modela viitorul,poate sa isi poarte gandurile catre abstract pe cararea fara certitudinii,colinda biblioteci in timp ce devoreaza rafturi intregi,fila dupa fila in speranta ca se va regasi si odata cu asta va gasi reteta pentru fericire ascunsa bine printre cuvinte de marile mintii luminate.Iar in timp ce se imbata cu ipoteze nu poate sa nu arunce o privire catre cer,asta a vrut sa faca inca din prima clipa in care s-a asezat pe banca de lemn,cauta in timp ce un fior ii zdruncina fiinta,era acolo,acum pentru el nu mai conta cat era de departe,se multumea cu faptul ca putea sa o vada.In aer se instalase o atmosfera de primvara,iar noaptea se profila linistita si protectoare,atunci deschide carcasa lui Gepeto de unde scoate o foaie alba si un stilou,incepe sa scrie..Ar fi atatea de spus,dar tanarul nostru se teme de a fi sincer,iar tot acest tumult i-a rapit din doza sa de profunzime care odata il facea sa asedieze paginile cu sentimente proiectate in cuvinte.. framantat de aceasta ratacire face coarda chitari sa vibreze pentru a da inca o nota personala pe care sa o adauge la colectia sa de ganduri pe care nu a avut curajul sa le spuna.Incheie sec scrisoarea scriind in josul paginii un "multumesc",acesta venind insa cu cel mai sincer inteles.
 Soarele era deja pe cer in timp ce el apuca sa arunce scrisoarea in cutia postala chiar inainte sa urce aceleasi trepte de piatra,sa paseasca in intunericul de nepatruns si sa intoarca razele luminii cu al sau Gepeto.